Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 noiembrie 2018
Informare · respins
Carmen Ileana Mihălcescu
Discurs
Dacă la marginal 1 sunt obiecții? Nu sunt. Adoptat. Marginal 2. Obiecții? Vă rog, domnul Bode.
## Stimați colegi,
În ultimii 20 de ani, Compania de Drumuri a demonstrat, cu prisosință, spun eu, că nu e capabilă să gestioneze proiecte complexe de autostradă, așa cum este cazul autostrăzii Târgu-Mureș–Iași. Pentru a realiza această autostradă e necesară o echipă dedicată acestui obiectiv, profesionistă, cu experiență în domeniul managementului de proiecte de transport de anvergură mare.
Am propus un amendament care vine ca un articol final. Legea are patru articole, acesta ar fi art. 5.
Am să vi-l citesc, ca să votați în cunoștință de cauză. Spune așa: „Gestionarea proiectului autostrăzii va fi făcută în prima fază de o unitate specială de proiect din cadrul Ministerului Transporturilor. Personalul angajat în cadrul acestei unități va fi angajat prin concurs și va fi înalt calificat, cu experiență în proiecte internaționale de magnitudine similară, salarizarea urmând a fi făcută la nivelul pieței, prin derogare de la Legea nr. 153/2017. Ministerul Transporturilor va implica experți ai instituțiilor financiare internaționale pentru asistență tehnică către unitatea specială de proiect, iar gestionarea proiectului de investiții «Autostrada Unirii» va putea fi ulterior externalizată către un partener privat cu experiență relevantă pe plan internațional.”
Cu alte cuvinte, oferă baza legală pentru ca un proiect de 4 sau 5 sau 6, nimeni nu știe, miliarde de euro să nu fie gestionat de oameni care sunt plătiți cu 3.000 de lei/lună. E nevoie de oameni care au experiență în astfel de megaproiecte. Este recomandarea instituțiilor financiare internaționale, a Băncii Mondiale, ca o echipă strânsă de profesioniști să se ocupe de la început până la sfârșit de un proiect de această natură.
Deci repet...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.