Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 aprilie 2008
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Valer Dorneanu
Discurs
Dacă mai sunt alte intervenții la dezbateri generale? Nu. Întrucât raportul comisiei nu cuprinde amendamente și nici dumneavoastră nu aveți obiecții sau alte propuneri, urmează ca, potrivit art. 106 din Regulamentul Camerei, să purcedem la votarea directă a textului de lege, ceea ce vom face mâine, la votul final.
La punctul 4: Proiectul de lege privind prevenirea și combaterea traficului ilicit de substanțe și/sau metode interzise.
Lege organică, adoptată de Senat, Comisia juridică, de disciplină și imunități va prezenta raportul. Domnul vicepreședinte Florin Iordache.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.