Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 martie 2015
Informare · respins
Gheorghe Udriște
Discurs
Dacă nu era ministrul ăsta din perioada respectivă, n-aveam noi ce vorbi astăzi, pentru că, dacă era un om responsabil și-și vedea de treaba lui pentru organizarea transportului și nu se băga și în probleme de sănătate, lucrurile mergeau normal, în firescul lor, până în zilele noastre.
Iată că a trebuit să treacă doi ani de zile, în care a fost pusă în pericol siguranța circulației călătorilor pe calea ferată, aerian, naval și rutier, din cauza felului în care s-a abordat activitatea de control medical și psihologic al lucrătorilor din sistemul de transporturi.
La expunerea de motive care s-a făcut nu se mai ține cont de directiva sau, dacă vreți, de recomandările Băncii Mondiale.
Vin oamenii acum și ne spun că uite ce se întâmplă în activitatea practică. Și așa se face că 12 din cele 13 spitale vor trebui să revină în rețeaua – de altfel, ele nici nu s-au predat pe bază de protocol –, vor trebui să revină în subordinea Ministerului Transporturilor pentru a face ceea ce trebuia făcut.
Membrii Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal vor vota, evident, pentru adoptarea prin lege a acestei ordonanțe de urgență și intrarea pe un făgaș normal a activității de sănătate din cadrul Ministerului Transporturilor. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.