Dumitru Niculescu

„Dacă pomana de la stat ar dispărea, grădinile din sat s-ar cultiva!”

Trec săptămânal prin satele Oltului și locuiesc în cel mai frumos dintre ele. Sunt din ce în ce mai triste, mai pustii. Lumea copilăriei mele, cea a „laptelui-gros”, a pitulatei, a scăldatului în gârlă, a alergatului desculț prin colbul ulițelor, a lipsei de orice grijă a copilăriei a dispărut. Văd la distanțe de kilometri întregi, la poartă, câte o bătrână sprijinită în baston. Nu mai sunt liniile de cărămidă albă pe stradă pentru tenisul de câmp cu palete confecționate din blană, nimeni nu se mai joacă „Țară, țară, vrem ostași!”. Ruinele și pustietatea stăpânesc azi locul. Satul se mai dezmorțește o dată pe lună, când poștașul vine cu pensia.

Se aud porți trântite, șoseaua se aglomerează. Pe lângă șanțuri, unul câte unul sau în grupuri mici, de câte doi-trei, oamenii se îndreaptă toți spre același loc: crâșma din sat. Aici se oprește, strategic, cu traista plină cu bani și hârtii și poștașul. Astfel, datornicii nu vor putea să se sustragă de la achitarea dărilor către birtul în care are loc împărțeala. Împărțeala pensiilor nu ține mult... Odată pensia luată, trebuie să vină și ajutoarele sociale. Așa că, „una mică”, după, încă una... Între timp, se aude un vaiet înăbușit. E pământul! Plânge... Sufocat de buruienile mari, cât gardul. Agricultura cică n-ar mai fi la modă.

Și mă trezesc că am din nou 12-13 ani, când urcam câte 15-20 de băieți și flăcăi vânjoși în remorcă și plecam la câmp. Ne întorceam la apus, când ziua se îngâna cu noaptea. Singura pauză era cea de masă, pe un ștergar așezat jos, pe pământ. În rest, muncă! Acum, terenurile au fost vândute unor italieni, pe niște sume de nimic. „Dă-l încolo de teren, că și așa era o grijă în plus.”

Se spune că la oraș le cumperi pe toate, la țară ai în curte tot ce-ți trebuie. Nu este așa! Sătenii noștri cumpără ouă, lapte, carne, untură, făină sau alte produse. Mi-e greu să înțeleg cum e posibil să locuiești la sat, să trăiești numai din pensie sau din ajutorul social, să fii apt de muncă și să-ți dai pensia pe produse pe care ți le-ai putea procura din propria gospodărie?! Mă revolt și îi găsesc vinovați. Și totuși... vinovați pentru că li se dă?! Dacă pomana de la stat ar dispărea, grădinile din sat s-ar cultiva. Să fie adoptarea soluției atât de grea?!