În anul 105 al erei noastre pe întregul teritoriu carpatodanubiano-pontic a fost consfințită apariția Daco-Romaniei. Această entitate socio-politică s-a constituit prin sinteza spiritualității traco-latine ce a determinat etnogeneza fizică și sufletească a poporului român, care s-a înfăptuit an de an și zi de zi între secolele II și X ale erei noastre.
Astăzi, din orice parte a județului Mureș te vei îndrepta spre orașul Târgu-Mureș pașii tăi vor călca pe străvechile dale daco-romane care stau la temelia căilor de comunicație moderne. Granitul lor ros de vreme te va întâmpina pe drumul Cristeștiului, al Mureșenilor, al Sângeorgiului, cât și pe cele ale Naznei, Sâncraiului, Coruncăi, ori ale Sântanei de Mureș.
Ajuns la întretăierea acestor drumuri daco-romane, pe malul stâng al Mureșului constatăm urmele așezărilor stabile ale strămoșilor noștri, care s-au perpetuat pe teritoriul TârguMureșului de mai multe mii de ani, pornind din epoca marilor glaciațiuni. Aceste urme cuprind teritoriul Parcului Sportiv, cotitura Dâmbul Pietros, Cetatea, șoseaua Ștefan cel Mare, Clinica Oftalmologică, Universitatea de Medicină, Hipodromul de vizavi de Spitalul județean, Azomureșul, Fabrica de cărămizi, Podenii, Remetea, Corunca și zonele Gloduri și Vârful cu Corn — peste tot urme arheologice romane.
Arheologii nici n-au trebuit să se obosească prea mult ca să aducă la lumină urmele istorice ale etnogenezei și continuității strămoșilor noștri pe aceste pământuri, deoarece vestigiile se întâlneau la tot pasul. Drumurile daco-romane la care ne-am referit, de o soliditatea de-a dreptul nemaiîntâlnită, împânzeau întreg teritoriul județului, fiind dispuse pe traiectul Ogra—Sânpaul—Iernut—Luduș, traiectul: Ernei—Gornești—Petelea—Reghin—Brâncovenești— Deda sau pe cel din direcția Ivănești—Moșuni—Eremitu— Sovata.
Referindu-ne strict la orașul Târgu-Mureș, constatăm indicii evidente ale prezenței acestor căi începând cu epoca neolitică, a bronzului și a fierului, fiind de o mare densitate în perioada Hallstatt și La Tène. Acest lucru a fost determinant în apariția încă din perioada anilor 5500—2500 î.e.n. a unui număr mare de culturi, ca de exemplu: cultura ceramicii liniare, cultura Vinča, cultura Petrești, cultura Cucuteni, sau culturile din anii 2500—800 î.e.n., de tipul culturilor Coțofeni, Glina, Otomani și Cultura Nouă. Acestora li se adaugă cultura Sântana de Mureș, sec. IV, cultura Ariușd și cultura Criș. O puternică dezvoltare a avut cultura Coțofeni, de la sfârșitul mileniului III și începutul mileniului II î.e.n., prezentă pe teritoriul orașului Târgu-Mureș — Cetate, Fabrica de cărămizi, Hipodrom —, cât și în perimetrul comunelor Sâncraiu de Mureș, Nazna, Sângeorgiu de Mureș, Voivodeni, ajungând pe calea Mureșului până la Săcalu de Pădure. Important este că aceste culturi au cuprins întreaga țară, contribuind prin aceasta și ele la unitatea națională a poporului român. De asemenea, este important că aceste culturi nu au fost însușite de popoarele migratoare, rămânând un bun peren al poporului nostru, care ne recomandă și azi în istoria omenirii. Județul Mureș este, deci, o vatră a culturilor dace.
Teritoriile orașului Târgu-Mureș și ale județului Mureș nu au fost niciodată pustii, goale, nelocuite, necunoscute — _terra incognita._
O mare densitate traco-dacă, apoi daco-romană, a dus la dezvoltarea populației autohtone pe teritoriu dat.
Astfel, în epoca preistorică au fost depistate 90 de așezări umane puse în evidență la Târgu-Mureș și în jur — la Cornești, Crăciunești, Sântana de Mureș, Pănet, Sâncraiu de Mureș, Acățari —, dar și la distanță — la Ibănești, Filea, Deda, Jabenița, Sovata etc.
În epoca neolitică și eneolitică aceste localități ajung la 142, apoi la 147 în epoca bronzului și 242 în epoca fierului, Hallstatt și La Tène, ca să atingă nivelul de 256 în epoca romană.
Pe teritoriul orașului Târgu-Mureș s-au găsit nenumărate unelte confecționate de strămoșii noștri. El este un adevărat muzeu deschis de antichități care te fac să exclami la tot pasul: „Fii atent unde calci, să nu zdrobești sufletul strămoșilor noștri!”.
Aproximativ 7.500 până la 5.000 de ani ne despart de cele dintâi urme arheologice ale antemergătorilor noștri ce au sfințit aceste locuri. Nu avem înscrisuri din acele timpuri, dar avem mărturia pietrei cioplite și a obiectelor de os și de aramă. Avem pandantivul-amulet de aur găsit la TârguMureș, cât și ceramica desenată perfect cu figuri geometrice, mărturii depistate în săpăturile din Parcul Sportiv. Totodată, zona din jur este plină de componente neolitice și eneolitice constatate la Sântana de Mureș, Ungheni, Vidrasău, Pănet, Acățari, Ernei, Dumbrăvioara, Gornești, Ogra, Sângeorgiu de Pădure, Ivănești, Brâncovenești, Ibănești și Săcalu de Pădure.
Epoca bronzului, cuprinsă între anii 1800 și 800 î.e.n., s-a afirmat cu mare preponderență în cele 147 localități din județul nostru. Nenumărate mărturii de la strămoșii noștri traco-daci au rămas evocatoare în urma săpăturilor efectuate la Târgu-Mureș la Universitate, Cetate, Vârful cu Corn, Cotitura Dâmbului, Gloduri, Corunca, Remetea, Mureșeni și Cristești.
Epoca fierului, de deplină afirmare a culturii dacice, începând cu perioada Hallstatt, din anul 800 î.e.n., și-a lăsat adânci urme în orașul Târgu-Mureș, pe teritoriul Cetății, al Clinicii Oftalmologice, al Parcului Sportiv, cât și al Dâmbului Pietros. Aceste vestigii sunt prezente și la Fabrica de cărămizi, în Cristești și în Sângeorgiu de Mureș. Ulterior, în perioada La Tène aceste urme se amplifică ajungând până la Gurghiu, Reghin, Brâncovenești și Săcalu de Pădure, Sângeorgiu de Pădure, Eremitu, Sovata, Sărățeni. Incontestabil, strămoșii noștri au „sfințit locul”, fiind foarte activi. Din acest timp, constatăm pe teritoriul orașului nostru monedele dacice de tip koson, lanțurile de centură, cataramele, cerceii de argint, brățările și mărgelele de sticlă, precum și admirabilele fibule.
Dacă în perioada Hallstatt s-au afirmat 109 localități, numărul acestora a crescut la 133 în perioada La Tène. Este epoca de deplină afirmare a civilizației dace ce gravita și centrifuga în jurul celor 10 localizări dacice din orașul Târgu-Mureș. S-au distins, în acest sens, prin nenumăratele lor vestigii istorice: Cristeștiul — cu zonele Azomureș, Cetatea de Pământ, Lutăria —, Ludușul — Topitoria de cânepă —, Brâncoveneștiul — Fațada Cetății, Corneștiul, Sâncraiul de Mureș, Voivodeniul — La comoară —, Erneiul — Cariera de Piatră —, comunele Ivănești, Livezeni, Dumbrăvioara, Măgherani, Șilea Nirajului, Gornești, Sovata, Idicel, Rușii-Munți, Jabenița — Stăvilar —, Solovăstru.
Colonizarea intensă romană, întreprinsă după anul 105 e.n., nu a fost numai instituționalizată, ea a cuprins nenumărați veterani și coloniști, realizând pretutindeni mari puncte de osmoză daco-romană. În afara teritoriului orășenesc, aceste puncte au fost foarte intens marcate în localități ca: Sântana de Mureș, Sângeorgiu de Mureș, Ungheni, Cristești, Morești, Voivodeni — la școală —, Iernut — la biserică —, Band, Petrilaca de Mureș, Lechința, Sângeorgiu de Pădure, Glodeni, Cipău, Chinari, Moșuni, Sărățeni și Sovata — la castru. Pretutindeni s-a găsit ceramică provincială romană, alături de cea dacă: vase de culoare roșie — pahare, amfore, oale cu toarte canelate, vase de provizii, străchini, cești, fructiere, farfurii, toate decorate cu benzi striate, impresiuni cu pieptenele, brâuri alveolare, valuri, butoni etc. —, realizate din paste de ceramică poroasă sau sticloasă. Impresionante sunt _canabae_ -le castrelor romane de la Brâncovenești și Sărățeni, ca și stela funerară închinată de soțul roman Valens Aurelius soției sale dace, ce purta antroponimul de Zetzi. Peste tot, alături de kosoni dacici se găsesc denari romani imperiali și republicani, ca și monede romane de după anul 271, emise de împăratul Constantinus în anul 352, în plină epocă de formare a poporului român. În această perioadă cultura Sântana de Mureș se dezvoltă în întreaga ei deplinătate în orașul Târgu-Mureș, fiind atestată prin săpăturile de la Fabrica de cărămizi, Parcul Sportiv, din Sângeorgiu de Pădure, Sărmaș, Gornești — Ciortaș, spre hotar — Cristești și Batoș. Pe întreg teritoriul țării noastre limba daco-romană prinde adânci rădăcini, lucru demonstrat de împăratul bizantin Heraclios în anul 641.
Referindu-ne la județul Mureș, afirmăm că aceleași surse bizantine atestă existența populației daco-romane în anul 602 e.n. în comunele Morești și Cipău.
În aceste condiții istorice înregistrăm epoca de formare a poporului român, care s-a perfectat între secolele IX și X ale erei noastre. Această epocă a coincis cu perioada marilor migrațiuni. Referindu-ne la acestea, semnalăm că în județul nostru marile mișcări de populații alogene, care au înspăimântat la rândul lor toată Europa, nu au lăsat nicio urmă. Așa s-a întâmplat cu năvălirea hunilor din anul 408, a ostrogoților din 471 și cea a avarilor din 567. Puține și rare sunt însemnele ce au rămas după apariția gepizilor pe teritoriul Bandului, a Moreștiului sau a Porumbenilor Mici. În ceea ce privește slavii veniți în secolul VII, ei s-au amestecat cu populația locală, influențând organizarea socio-politică, a limbii și a obiceiurilor. Marea lor dorință de a schimba hidronimia nu a reușit în cazul Mureșului, acesta rămânând tot Maris ca în epoca daco-romană, etichetând toponimia ca și în zilele noastre cu denumiri ca: Târgu-Mureș, Sâncraiu de Mureș, Sântana de Mureș, Sângeorgiu de Mureș, Mureșeni, Sântioana de Mureș, Vălenii de Mureș, Șăulia de Mureș, Lunca Mureșului, Petrilaca de Mureș etc.
În evoluția zonei noastre, menționăm că în secolul VIII sistemul obștilor s-a cristalizat în primele organizații prefeudale, care au culminat pe teritoriul nostru cu ducatul lui Gelu, „dux valachorum”, din secolul IX-X, a cărui domnie a fost întreruptă în mod sângeros de către Tuhutum pe râul Almaș. Părea că s-a produs o adâncă prăpastie în viața neîntreruptă a Daco-Romaniei, dar în pofida evidentei presiuni viața multiseculară a renăscut din plin pe teritoriul țării noastre.
Parcă toți germenii de vitalitate au dat roade chiar și în cele mai mici localități ale existenței poporului român.
Acești germeni au înflorit și în îndepărtatul Săcalu de Pădure. Menționat documentar cu denumirea latină de „Zakalus” din anul 1169, satul a premers ca vechime peste 19 mari centre din Transilvania atestate documentar, ca de exemplu: Comitatul de Cluj, dovedit prin acte din 1177, ca și cel de Timiș, din aceeași perioadă, urmează, la rând, certificarea Comitatului de Satu Mare din 1811, cel al Sibiului din 1192, apoi al Carașului din 1200, al Cisnădioarei, 1202, al Feldioarei și al Codlei, 1212, și un lung șir de alte localități ca: Orăștia, 1224, Reghinul, 1228, Bistrița, 1262, Hunedoara, 1265, Mediașul, 1267, Deva, 1269, Făgărașul, 1291, Târgu-Mureș, 1332, Aiudul, 1333 etc.
Reiese, deci, că pe teritoriul județului Mureș a luat naștere, recunoscut prin cele mai autentice documente, unul dintre cele mai vechi nuclee ale latinității orientale, aici în aproprierea _limesului_ istoric de pe valea Mureșului superior, un punct de mare rezistență a sufletului românesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.