Maria Dragomir

„Dar la poporul român se mai gândește cineva?!” Politicienii români nu sunt interesați de problemele oamenilor, ci doar de interesele lor personale.

Am asistat, în ultima vreme, la tot șirul de acțiuni pro și contra din zona politică, iar când mă refer la starea de tensiune nu mă refer numai la cele întâmplate în Uniunea Social-Liberală ori la celelalte alianțe care s-au vehiculat în ultima vreme.

În zona politică, de mulți ani, există o stare de tensiune, după părerea mea creată în mod artificial, fără nicio legătură cu realitățile românești, chiar cu problemele de care ar trebui să se preocupe, cu prioritate, politicienii români. De ani de zile asistăm la diferite tipuri de războaie: fie între președinte și prim-ministru (ani mulți, la rând, a existat această tensiune), fie între președinte și Parlament, ajungându-se la amenințări cu suspendări, chiar suspendare și referendumuri, fie între partidele politice, unele dintre ele acuzându-le pe celelalte de rele intenții, fie între politicieni, asta petrecându-se chiar zilnic, în primul rând la televiziuni, pentru că acolo se face politica în România de mulți ani, ca să nu mă refer chiar la Revoluția televizată, care a reprezentat primul semnal al implicării televiziunii în politică, iar asta nu doar în România...

De ani de zile asistăm la acuzații dintre cele mai grave aduse de unii altora, de reprezentanții unor partide, ba chiar de partidele politice în ansamblu. De ani de zile trăim sub spectrul amenințărilor care devin din ce în ce mai vocale în perioada în care se apropie diferite decizii economice, unele având un substrat despre care foarte puțină lume cunoaște amănunte...

De ani de zile ceea ce înseamnă politică înseamnă stare de tensiune, lupte – în primul rând verbale –, pentru că, slavă Domnului, încă nu s-a ajuns, precum în alte țări, la violență, chiar la lupta fizică! De ani de zile politica este considerată apanajul unor grupuri de interese, al unor oameni care se ceartă, care se acuză reciproc, se amenință, totul degenerând într-o așa-zisă luptă politică, fără niciun fel de finalitate.

Iar în timpul acesta, în aceeași Românie, ce se întâmplă cu oamenii simpli, cu poporul român? Păi, situația devine dramatică, economia națională s-a prăbușit, în acești peste 20 de ani s-au închis, au dispărut aproape 2.500 de fabrici, uzine, întreprinderi care asigurau milioane de locuri de muncă. În tot acest timp, jumătate din populația activă a României a dispărut, aflându-se în situația incredibilă și inadmisibilă în care 4.000.000 de angajați activi (dintre care 1.000.000 sunt angajați la stat) trebuie să asigure pensiile a peste 5.000.000 de oameni! Ca să nu mai vorbim că partea cea mai activă a populației lucrează de ani de zile în alte țări, văduvind România de prezența celor care ar fi fost atât de importanți, inclusiv din punct de vedere financiar...

De ani de zile oamenii din România s-au împărțit în categorii din ce în ce mai sărace, iar aici se găsesc milioane de persoane care se află la limita sărăciei și care supraviețuiesc, zi de zi, de la o pensie la alta, de la un ajutor de șomaj la altul, fără nicio speranță într-un viitor mai bun și, mai ales, cu tot mai puțină energie vitală...