Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 august 2017
other
Mario Ovidiu Oprea
Discurs
...dar nu participă la ședință, la acest simulacru de ședință. Și am să vă și aduc la cunoștință motivele pentru care noi considerăm că nu s-a declanșat nicio sesiune extraordinară și nici această ședință nu poate fi o ședință a unei sesiuni extraordinare.
În primul rând că nu este cvorum de ședință. O să-mi spuneți că nu este nevoie de cvorum. Mi-ați mai spus lucrul acesta.
În al doilea rând, avem o încălcare a regulamentului, nefiind doi secretari la prezidiu. Ați spus „domnul senator Talpoș”. Nu este domnul senator Talpoș prezent la prezidiu.
Și, în al treilea rând, am spus-o și la Biroul permanent, membrii Biroului permanent care au fost prezenți au fost în număr de șapte, cu tot cu domnul senator Țuțuianu, domnul ministru Țuțuianu. Fără domnul Țuțuianu nu era cvorum la Biroul permanent. Ați convocat degeaba Biroul permanent, pentru că nu a putut fi adus într-un număr suficient la ședință, iar domnul Țuțuianu nu avea dreptul să fie prezent la Biroul permanent pentru că încalcă Legea nr. 161/2003.
La ieșirea din Biroul permanent am spus presei că, într-adevăr, nu există o prevedere în Regulamentul Senatului – ceea ce este un lucru rău – care să interzică, să prevadă o incompatibilitate între aceste două funcții: de ministru și de membru în Biroul permanent sau de președinte de comisie. La Camera Deputaților există. Este motivul pentru care domnul senator Romașcanu și-a dat demisia din comisia..., din președinția..., din funcția de președinte al Comisiei pentru Centenar, pentru că acolo erau și deputați.
Când va începe sesiunea, va trebui să completăm Regulamentul Senatului cu această prevedere. Dar... Trebuie să completăm pentru că, altfel, încalcă Legea nr. 161/2003 a incompatibilităților în exercitarea funcțiilor publice. E un articol care spune foarte clar, e vorba de alin. (1): „Funcția de membru al Guvernului este incompatibilă cu:
a) orice altă funcție publică de autoritate, cu excepția celei de deputat sau de senator ori a altor situații prevăzute de Constituție.”
Domnul Țuțuianu are tot dreptul să fie senator, dar nu în Biroul permanent. Ba chiar domnul președinte l-a și întrebat dacă își dă demisia dintr-una din funcții. Nu a dorit să facă o declarație în acest sens. Consideră că este compatibil.
Noi, conform Legii nr. 90/2001, vom sesiza prim-ministrul, pentru că este cel care face constatarea stării de incompatibilitate, cel care dispune măsurile necesare pentru încetarea acestei stări de incompatibilitate.
Ca atare, nu am început nicio sesiune extraordinară. Nu avem sesiune extraordinară, în opinia noastră. Încă o dată subliniez: suntem prezenți, dar nu participăm.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.