Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 septembrie 2013
Informare · respins
Ion Mocioalcă
Discurs
„Dați un ron pentru avion!”
Recent, președintele Senatului, domnul Crin Antonescu, a fost în interes de serviciu în Confederația Elvețiană cu o cursă de linie. La rândul său, și premierul Victor Ponta a plecat, tot în interes de serviciu, în Republica Turcia, de data asta cu un avion aparținând Ministerului Apărării Naționale.
Desigur, pentru unii, a avea un avion care să fie destinat și utilizat exclusiv pentru executarea zborurilor speciale, în vremurile astea, reprezintă, dacă nu un moft, măcar o lipsă de grijă pentru buget. Cu toate acestea, realitatea ne arată că România nu are la ora asta, la 100 de ani de când, pe 13 septembrie, Aurel Vlaicu pornea la realizarea celui mai măreț vis al său, traversarea Carpaților, o aeronavă destinată zborurilor Președintelui României, prim-ministrului, președinților celor două Camere, miniștrilor și altor oficiali de rang înalt care vizitează România, fiindcă este, chipurile, tot în recesiune. Or, acest mod de gândire trebuie să înceteze.
Nu putem fi o țară europeană și normală dacă nu ne putem permite să cumpărăm, fie și în leasing, așa cum prevede OG nr. 29/2013, intrată recent în procedură legislativă în Parlament, o astfel de aeronavă. Nu putem sta la masa Europei dacă primii oameni în statul român vor ajunge să fie la mila și la bunul-plac al unor miliardari care dețin JET-urile private pentru a le închiria.
Dacă mai ținem cont că în prezent zborurile speciale se asigură cu aeronavele unor instituții publice sau companii aeriene, ceea ce presupune costuri ridicate generate de activitățile de întreținere, atunci Guvernul USL a procedat mai mult decât firesc pentru a mai pune pe temelia statului de drept încă o cărămidă a normalității. Așa cum am și promis, de altfel, în campania electorală de nici acum un an...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.