Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 septembrie 2017
Declarații politice · Trimis la votul final
Remus Mihai Goțiu
Discurs
De această dată suntem de acord cu punctul de vedere al Guvernului și al comisiei privind respingerea acestui proiect legislativ, pentru că semnalăm... Chiar dacă problema este reală, într-adevăr, în timpul exploatării acestor păduri, drumurile comunale, precum și alte drumuri, nu doar drumurile comunale, sunt distruse, iar cel care face beneficiu dintr-o astfel de activitate are și obligația de a repara aceste distrugeri. Acest proiect legislativ nu reușește să arate cum se poate realiza o astfel de reparație în mod real. Acel procent de 3 ar putea să fie prea mare sau prea mic pentru a face o astfel de reparație a drumurilor care sunt distruse.
Așadar, avem nevoie de o modalitate de calcul exactă a distrugerilor. Există alte domenii în care sunt astfel de instrumente de calcul și cei care utilizează drumuri comunale, alte drumuri publice sunt obligați să le repare în cazul în care le distrug.
Așadar, chiar dacă problema rămâne, trebuie să găsim niște soluții reale pentru a o rezolva.
USR susține raportul de respingere a acestui proiect legislativ.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.