Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 septembrie 2014
other · respins
Ileana Cristina Dumitrache
Discurs
„De când este o rușine să ai o meserie în România?”
Învățământul profesional, cum se numea cu ceva timp în urmă actualul învățământ vocațional, până la un anumit moment, a cunoscut o dezvoltare considerabilă în țara noastră. Însă, odată cu avântul luat de învățământul universitar, cu precădere privat și cu plată, acesta a fost abandonat. Tinerii liceeni și-au dorit din ce în ce mai mult să obțină o diplomă de licență, indiferent dacă diploma respectivă le asigură sau nu garanția unei profesii. Ca atare, fenomenul a produs o supraaglomerare a pieței muncii cu tineri absolvenți de studii universitare, în special teoretice, nepregătiți pentru nevoile și cerințele pieței muncii.
Școlile profesionale, cursurile postliceale de tehnicieni și subingineri, cum existau pe vremuri, au dat nume recunoscute de constructori, ingineri, petroliști și specialiști români. Salut faptul că planurile-cadru pentru școala profesională cu durata de 3 ani au fost aprobate la începutul acestui an printr-un ordin semnat de ministru. Din păcate, conform datelor statistice, în 2014 doar 20.000 de tineri figurează ca fiind înscriși la cursurile școlilor profesionale.
Acest proiect, prin care învățământul vocațional își propune să devină un furnizor de forță de muncă calificată, vine într-un moment în care companiile se confruntă tot mai mult cu o lipsă de profesionalizare a forței de muncă și într-un context mai larg al necesității susținerii planurilor Guvernului de modificare a Legii uceniciei la locul de muncă, pentru care ucenicii trebuie să aibă întâi o anumită școlarizare.
Pe de altă parte, un astfel de proiect reprezintă o alternativă reală pentru tinerii care își doresc să se pregătească pentru o anumită meserie ce le poate oferi certitudinea unui loc de muncă calificat și motivant. Consider că învățământul vocațional poate revigora piața muncii și poate reduce șomajul în rândul tinerilor, fiind o soluție pertinentă pentru cei pentru care învățarea unei meserii nu este o rușine.
Există deja numeroase abandonuri școlare, circa 274.000 de copii au abandonat școala în 2014; totodată s-a înregistrat cea mai mică rată de prezență a elevilor la examenul de bacalaureat. Astfel, doar 62% din elevii de clasa a XII-a s-au înscris anul acesta la examenul de bacalaureat, cel mai mic procent înregistrat vreodată în România.
Promovarea și reorganizarea școlilor profesionale din România reprezintă o condiție obligatorie, o prioritate a sistemului național de educație, deoarece este nevoie de o alternativă viabilă, competitivă, adaptată la cerințele pieței. Poate că totuși zicala „meseria, brățară de aur” nu este total perimată!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.