Horia Cristian

„De ce moare sănătatea?” (1)

Nimeni nu contestă că sistemul sanitar are foarte multe probleme și că cea mai importantă este lipsa finanțării. Lipsa banilor poate conta pentru 40% din probleme. Adică dacă mâine fondurile în sănătate s-ar dubla, poate ca unele probleme vor fi rezolvate. Dar, sigur, nu toate. Calitatea actului medical în România nu s-ar dubla!

Dar dacă 40% din problema sănătății este finanțarea, care sunt și cum pot fi rezolvate restul problemelor? Însă 60% din probleme nu sunt legate de bani. Ele sunt legate de relația medicilor și asistentelor cu pacienții, de modul în care noi, medicii, înțelegem să ne facem meseria. Să ne înțelegem clar, sistemul e subfinanțat, dar sunt alte 1.000 de probleme care nu țin de bani.

Cel mai cald exemplu s-a întâmplat chiar vineri, la Timișoara, când un medic a refuzat internarea unui pacient pe motiv că „nu are identitate”!

Incredibil, nu?! Să nu ai identitate. În fapt, pacientul nu avea buletin, adică era un boschetar amărât care nu avea buletin.

Ce a gândit „medicul”? Vă explic eu, că și mie mi s-a explicat: dacă nu are buletin, sigur nu e asigurat și deci Casa nu îl plătește.

Pare plauzibil? Poate da, dar sigur e profund greșit.

În primul rând, Casa nu are ce să caute, să se interpună între medic și pacient, să îi spună medicului: „Pe ăsta îl tratezi, că e asigurat, și pe ăsta nu, că nu e asigurat”. Casa nu are voie, constituțional vorbind, să oblige medicul să nege tratamentul pacienților, are doar obligația să recupereze banii de la cei neasigurați. Așa că, din acest punct de vedere, colegul meu nu avea dreptate.

În al doilea rând, în acest caz special era vorba de un tratament oncologic, care este un Program Național de Sănătate și care e gratuit pentru toți cetățenii români și europeni. Deci iar nu avea dreptate.

Care e, de fapt, problema?

Problema e că medicii români s-au dezumanizat, s-au deprofesionalizat, au uitat ce înseamnă să fii doctor, au uitat Jurământul lui Hipocrate. Au uitat că această meserie e despre compasiune, ajutor, altruism și abia apoi despre competență și știință.

Și toate acestea nu țin de bani. Poate că vom găsi argumente care să explice de ce s-a ajuns aici. Și poate că argumentele țin de bani. Dar știu că putem repara toate astea și că asta nu costă nimic.

Nu costă nimic să zâmbești, să vorbești cu pacienții, să ai și să arăți compasiune și grijă. Nu costă nimic să fii bun și să încerci să judeci și să acționezi ca și cum în fața ta ar fi tatăl tău, fratele tău, mama ta, soția sau soțul tău, copilul tău.

Nu costă nimic să faci toate astea. Trebuie doar să vrei.

Nu ai voie, ca medic, să fugi de răspunderea tratamentului, chiar dacă nu ai bani. Pacientul are nevoie să înțeleagă de ce toate costă. Sigur că nu va fi mulțumit că trebuie să plătească medicamentele, dar, în final, va înțelege și va accepta, dacă îi explică cineva, de ce trebuie să plătească, și acel cineva trebuie să fie medicul, și dacă îi explică omul în mâinile căruia e gata să își pună viața, el va avea încredere și va fi mulțumit, că a înțeles și că face ce trebuie pentru sănătatea lui.