Laurențiu Nistor

„De ce nu luăm în calcul și specialiștii noștri?”

Românii au o frumoasă vorbă: cine n-are bătrâni, să-și cumpere! Din păcate, în politica de pe aceste meleaguri, bătrânii nu mai reușesc să își transmită generațiilor ce vin din urmă știința, înțelepciunea și experiențele personale, care să ducă la propășirea cetățenilor acestei țări. Tot mai rar se aude vreo voce a înțelepciunii, și aceea pe cale de a ieși din sistem în mod natural, cum ar zice un băsist care se respectă. Tot mai rare sunt urechile care să și audă vocea înțelepciunii, ca să nu mai vorbim despre mințile cele ce pot pricepe ce vrea să spună această voce... În ultimii 25 de ani, guvernanții nu s-au prea înghesuit să asculte de „bătrâni”, fie că vorbim despre vârstă, fie că luăm în calcul știința și experiența. Ați văzut vreun Igaș, vreun Videanu ori vreo Elena Udrea care să colaboreze cu Academia Română în domeniile lor de activitate? Ați auzit ca vreun ministru portocaliu să întrebe vreun academician despre ceva soluții la problemele naționale din domeniile lor de activitate? Ferit-a sfântul! Dacă i-a pus partidul acolo, concluzia se impune: ei sunt cei mai deștepți dintre traci, romani și daci, puși grămadă.

Ne înghesuim să dăm explorările, și exploatările, și industriile pe mâna străinilor. Cum Dumnezeu, noi, care am fost numărul unu în domeniul utilajului petrolier, acum nu mai știm nici să scoatem petrol, nici măcar cum să-l transportăm?! La fel cu celelalte resurse. Ne mulțumim, ca milogii impotenți, cu o redevență simbolică, în loc să fim noi cei care decidem asupra bogățiilor noastre! Iar am venit la vorba lui Goga: „Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă!”...

Un exemplu de voce a înțelepciunii și a experienței care nu este, din păcate, luată în calcul, este și cea a inginerului Justin Andrei, cercetător științific gradul I, pensionar, director științific al Institutului Geologic al României în perioada 8 ianuarie 1990–15 iunie 1999. Acest specialist deosebit al țării, de știința și experiența căruia ar trebui să ne bucurăm cât mai este încă în viață, se referă tocmai la perspectiva descoperirii de noi zăcăminte de țiței și gaze naturale în toată România, în zone noi sau în profunzimea unor structuri epuizate. Tot dânsul propune metodologii variate de prospectare pe care le pot aplica și românii, nu doar străinii. Estimează, astfel, că rezervele noastre de țiței se pot cel puțin dubla, iar cele de gaze naturale pot crește și mai mult, iar în subsidiar se urmărește creșterea gradului de recuperare a țițeiului din zăcăminte epuizate.

În sfârșit, dar nu în ultimul rând, dânsul dorește ca activitățile complexe de cercetare să constituie o școală pentru formarea de noi specialiști în domeniul prognozei pentru hidrocarburi și în cel al ingineriei de zăcământ din rândul celor mai dotați tineri, care să asigure schimbul de mâine a celor care, fatalmente, vor fi trecut, nu peste mult timp, în „împărăția umbrelor”. Cere mult acest specialist dintr-o generație pe cale de dispariție? În niciun caz! Dar e nevoie de urechi și minte pentru a asculta vocea înțelepciunii și a experienței...