Știm cu toții că situația tensionată din Ucraina, situație care nu și-a găsit soluția negociată între Guvernul Ucrainei și separatiștii proruși, s-a transformat într-un adevărat război civil, soldat cu pierderi de vieți omenești, din cauza poziției lipsite de fermitate a Uniunii Europene și NATO. Este adevărat că nimeni nu știe încă până unde ar fi putut fi aplicate sancțiunile împotriva Rusiei, dar, oricum, aproape toate mediile politice occidentale și de peste ocean sunt ferm convinse că atât Uniunea Europeană, cât și NATO au fost surprinse de acțiunile rușilor în zona Mării Negre, dar mai ales în estul Ucrainei. În acest context, s-a trecut mai întâi la etapa „datului cu părerea” de către diplomațiile europene, pe fondul tot mai amenințător al Rusiei de sistare a furnizării gazelor naturale, dar care și-a văzut de treabă în continuare anexând peninsula Crimeea.
Dar, în acest cadru geopolitic, Președintele României, Traian Băsescu, care se dorește a fi exponentul politicilor antirusești la Marea Neagră, a uitat de uzanțele diplomatice și a intrat în disputa deloc diplomatică a vicepremierului rus Rogozin. Și-au numărat unul altuia paharele de votcă pe care le-au consumat, s-au aruncat promisiuni de survol al spațiului aerian al României într-un bombardier TU-160, s-au făcut referiri directe la interesul Rusiei pentru gurile Dunării, numai la comportament diplomatic nu s-a apelat. Este drept că numai la diplomație nu te poți aștepta din partea celor doi demnitari! La un moment dat, toată tevatura dintre cei doi exponenți politici a apărut ca o hârjoană politică, din care să se tragă niște foloase electorale, asupra căreia cei doi au lăsat impresia unei înțelegeri subterane. Cred asta pentru că ambii protagoniști ar avea câștiguri electorale din extinderea conflictului din sud-estul Ucrainei. Vicepremierul Rogozin și-ar întări poziția de mare apărător al minorității ruse din Transnistria, care, din momentul presupusei anexări prin referendum la Federația Rusă, ar putea fi primul pas spre crearea condițiilor constituționale de prelungire a mandatului prezidențial al lui Traian Băsescu.
Trebuie să recunosc că scenariul este posibil, dacă Președintele României continuă să dea declarații provocatoare la adresa Federației Ruse, care, vrem sau nu vrem, rămâne singurul (principalul) furnizor de gaze naturale din Europa. În situația actuală din Europa, numai un conflict diplomatic cu rușii ne mai lipsește! Chiar dacă suntem sub protecția NATO, nu trebuie să fim generatorii unei atmosfere de instabilitate regională periculoasă, pentru că aceasta ar putea crea condițiile unui conflict armat și mai apropiat de granițele României, situație din care foloasele politice colaterale le-ar trage numai Traian Băsescu. Altfel, de ce continuă președintele să provoace permanent Federația Rusă?! Este clar pentru toată lumea, nu?!
Eu sunt ferm convins că Președintele României a avut în vedere și un astfel de scenariu, care să aibă ca efect direct prelungirea constituțională a mandatului prezidențial. Aș fi oarecum liniștit dacă m-aș înșela în această privință...
„Este nevoie de reintroducerea serviciului militar obligatoriu?”
Dacă privim mai atent evoluția evenimentelor din sud-estul Ucrainei, am fi aproape convinși de necesitatea reintroducerii serviciului militar obligatoriu, prin care să punem bazele unei alte structuri militare de sorginte populară, formată din tineri între 20 și 35 de ani, care să
funcționeze pe lângă structurile militare profesioniste, instruite după standardele NATO.
Dacă am analiza la fel de atent declarațiile președintelui Traian Băsescu, tot mai incitante și supărătoare pentru Federația Rusă, am putea crede că președintele stârnește ursul rusesc să se apropie tot mai mult de granițele României, pentru crearea unei noi situații geopolitice în zona Mării Negre, care ar putea genera o criză nemaiîntâlnită până acum, cu presiunea evidentă de prelungire a mandatului prezidențial și suspendarea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2014. Este clar pentru toată lumea că lipsa de fermitate a UE și SUA pe problematica situației nou-create în Ucraina ar putea fi catalogată ca „o invitație pentru ruși” de a se apropia de gurile Dunării prin sud-estul Ucrainei. Apariția unei astfel de situații de criză majoră în toamna acestui an, alăturată crizelor catastrofale sau de război, ar crea premisele constituționale de prelungire a mandatului prezidențial al lui Traian Băsescu.
Dacă s-ar analiza și mai atent posibilitățile bugetului de stat de a susține finanțarea formării unei noi structuri militare, ca să nu mai vorbim de necesarul minim pentru dotarea militară a acestei structuri, am constata că nu prea avem de unde susține crearea și dezvoltarea acesteia. Bașca, dacă observăm că tinerii între 20 și 35 ani, necesari formării acestei structuri militare, mult mai mult de jumătate sunt plecați din țară, ne-am lămuri foarte repede de faptul că nu suntem în situația de a declara o concentrare a rezerviștilor sau chiar o mobilizare generală din motivele arătate mai sus, dar și din cauza subfinanțării Ministerului Apărării în ultimii 25 de ani. Doar achiziționarea avioanelor F-16 care vor întări capacitatea de apărare aeriană a României iese din acest context, deși nici acestea nu sunt operaționale, ci în faza de verificare și modernizare. Și atunci ne întrebăm de ce a fost anunțată o așa ipoteză în spațiul public, potrivit căreia tinerii între 25 și 30 de ani ar fi ținta unor concentrări masive la granița estică a României?! Și de către cine și care ar fi motivația reală?! Populația este tot mai îngrijorată și mai ales părinții tinerilor vizați de o astfel de măsură a concentrării. Nu trebuie uitat faptul că aceste generații sunt complet neinstruite și, în eventualitatea unui conflict armat, nu devin decât „carne de tun”, nimic altceva!
Nu sunt un bun analist militar, dar am stagiul militar satisfăcut și intuiesc situațiile de pericol înaintea altora, așa că apelurile președintelui de liniștire a populației, furnizoare de stabilitate în zonă, mie personal nu îmi sunt suficiente, tocmai pentru că sunt tatăl unui băiat de 20 de ani. Eu cred că situația în zona Mării Negre este mult mai tensionată, că Federația Rusă dorește să-si refacă imperiul gândit de țarul Petru cel Mare și să demonstreze lui Traian Băsescu că „Marea Neagră este lac rusesc!” și că nu-i pasă de axa București–Londra–Washington. Gurile rele spun că ar fi o înțelegere globală între Rusia și SUA. Atât ne-ar mai lipsi: să devenim un stat cu granițele trasate în urma vreunui acord între marile puteri, adică în urma unui abandon NATO, a unei trădări internaționale. Poate că sunt eu acela care suflă și-n iaurt, dar am mari rezerve în ceea ce privește soluționarea crizei ucrainene prin respectarea actualelor granițe statale.
Iată de ce sunt convins că „umbrela NATO” nu ne este de ajuns, mai ales dacă în acest context internațional pretențiile de autonomie teritorială ale secuilor din Transilvania se radicalizează tot mai intens.
Cu sprijinul cui și în interesul cui, se va vedea cât de curând!
„Slăbiciunile Uniunii Europene”
Așa cum am prevăzut, și nu sunt singurul care a anticipat, evoluția evenimentelor din sud-estul Ucrainei a căpătat accente tot mai periculoase prin faptul că s-a trecut la confruntări cu folosirea armelor de foc însoțite de identificarea unei soluții negociate care să detensioneze situația. Ba, mai mult, organizarea de referendumuri în orașele din estul Ucrainei de către separatiștii proruși agită spiritele și mai mult, chiar dacă țările din UE, mai exact Franța și Germania, le-au declarat ilegale și nedemocratice. Recomandările Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, de a se renunța la organizarea referendumurilor în 11 mai 2014 nu au fost luate în seamă, tocmai pentru că aceste recomandări au fost făcute la presiunile țărilor occidentale din UE și, cum se zice adeseori, de ochii lumii...
Și, pentru ca peisajul european să fie complet, presupusa poziționare a Rusiei față de Republica Moldova se conturează foarte rapid, în sensul lansării unor amenințări directe „cu consecințe foarte grave...”, în sensul în care Moldova avansează negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Comportamentul Rusiei era oarecum previzibil atât în criza din Ucraina, dar și față de problema transnistreană a Republicii Moldova, pentru că pozițiile țărilor din UE față de manifestările extremiste ale minorităților din Transilvania sau estul Slovaciei au lipsit cu desăvârșire, în așa fel încât o atitudine fermă a UE față de problema minorităților din Ucraina sau Republica Moldova nu mai era credibilă în noul context est-european. Să ne amintim aici de tăcerea vinovată a UE față de manifestările extremiste ale Jobbik în 15 martie 2014 din Transilvania românească.
Iritarea diplomației de la Moscova și chiar a lui Putin este chiar datorată lipsei de atitudine fermă a UE în problemele de mai sus, motiv pentru care Rusia nu înțelege și nu ia în seamă pozițiile țărilor occidentale în cazul minorităților rusofone din Ucraina, Georgia sau Moldova. Nu vrea să înțeleagă așa-zisa „grijă a țărilor occidentale, membre UE”, față de situația din Ucraina sau Moldova, tocmai că Moldova a sesizat dubla măsură a Uniunii Europene în cazul minorităților din estul Europei. De ce minoritatea maghiară din Slovacia și România s-ar bucura de dreptul la autodeterminare, dreptul la autonomie teritorială, în final la înțelegerea țărilor europene membre UE, iar minoritatea rusofonă din sud-estul Ucrainei, Moldova sau Georgia nu ar avea acest drept?! În opinia mea, dubla măsură afișată de țările UE pe problema minorităților din estul Uniunii Europene și estul Europei a fost un semn de mare slăbiciune, care a încurajat atitudinea Moscovei.
În acest moment, repoziționarea Uniunii Europene pare imposibilă, deoarece precedentul a fost deja creat. Faptul că în spatele problemei minorităților din estul Europei se ascund și interese economice majore este o altă problemă, diferită de interesele geopolitice din această zonă, dar foarte importantă. Nu este întâmplătoare vizita vicepremierului rus Dimitri Rogozin la Tiraspol și nici amenințările la adresa României nu sunt tocmai întâmplătoare. Atitudinea și declarațiile acestuia în perioada electorală din România sunt mai degrabă provocatoare și generatoare de tensiuni la nivel diplomatic, decât niște vorbe aruncate așa, la întâmplare. Și tocmai în această perioadă se zvonește că UDMR, partid aflat la guvernarea României, pregătește un nou proiect de lege privind autonomia așa-zisului Ținut Secuiesc. Nu cred că este o simplă coincidență, ci mai degrabă o etapă dintr-un program de revendicări teritoriale ale minorității maghiare din Transilvania, întocmit prin anumite cancelarii, medii
*
diplomatice sau chiar guverne, de care Federația Rusă nu este străină.
Ar fi indicat ca diplomația românească să solicite garanții suplimentare Uniunii Europene și NATO pentru a preîntâmpina situații asemănătoare Ucrainei și asta până nu este prea târziu. Sau, fără să vrem, suntem contemporani, suntem martori ai unei noi reîmpărțiri a lumii!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.