Constantin Mazilu

## „De ce refuzăm să ne elogiem eroii?”

„Fără eroi suntem toți niște oameni simpli, fără să avem habar până unde putem ajunge”, cugeta scriitorul american Bernard Malamud, iar mulți dintre soldații români din Afganistan au ajuns să identifice un astfel de drum lung care i-a condus spre nemurire. Cazul plutonierului-major Claudiu Constantin Ștefan Vulpoiu nu mai este de multă vreme deloc singular. Românii au ajuns, din păcate, să vorbească din ce în ce mai puțin despre eroii noștri, probabil pentru că, în epoca demitizărilor pe bandă rulantă pe care o parcurgem, a devenit stânjenitor să vorbim despre eroi. În România, moștenirea eroilor este încă și mai grea decât în alte părți ale lumii din cauza folosirii excesive a acestora de către propaganda regimului comunist. Și totuși trebuie să vorbim despre eroii noștri, fie ei din istoria îndepărtată a neamului românesc, fie aparținând celei recente.

Vă întrebați de ce fac acest demers. Nu doar pentru a le aduce un omagiu în plus soldaților deveniți eroi în teatrele de operațiuni în care au activat, ci și pentru a-i anula pe așa-zișii eroi ai momentului cu care suntem asaltați zi și noapte de pe toate căile informaționale. Nu în ultimul rând, pentru a ne reaminti de patriotismul pe care mulți dintre noi l-au cam abandonat în 1989.

Dintotdeauna poveștile cu zei, eroi sau varianta lor modernă, supereroii, au fost folosite de oameni pentru a sintetiza modele de comportament considerate exemplare. Aventurile unui erou erau capabile să simplifice complexitatea gândurilor și situațiilor, oferind un model de urmat celor care aveau nevoie de el, și cu toții avem nevoie de un erou, din când în când. Fictiv sau real, eroul inspiră, motivează, fiind acel factor care întrerupe cursul lucrurilor sau luptă pentru a restabili ordinea. Contextul geopolitic ne oferă astfel de modele demne de urmat chiar din rândul conaționalilor noștri. Și cu toate astea, noi îi cufundăm în uitare, ca să nu spun că negăm cu vehemență cam tot ceea ce am avut de excepție. Are prioritate însă cultul găunos al unor falși eroi.

O națiune nu poate supraviețui raportându-se numai la așa-ziși eroi, care sunt, ca și substanță, doar negativi. „Eroii” momentului sunt oameni care se remarcă prin cu totul alt tip de calități decât Decebal, Mihai Viteazul, Horea, Cloșca și Crișan sau Claudiu Constantin Ștefan Vulpoiu, iar a vorbi despre valorile pentru care Ecaterina Teodoroiu a cerut să lupte în prima linie este ridicol pentru mulți dintre noi. Un astfel de subiect pare desuet, prăfuit, provincial, deconectat de la tumultul lumii civilizate, ceea ce este în mare măsură o impresie falsă. Americanii, francezii, italienii, turcii își folosesc eroii reali sau imaginari cu toată forța pentru a-și promova imaginea și valorile în lumea întreagă, la fel se procedează și cu patriotismul, doar că la noi nu mai interesează pe nimeni dacă ești sau nu patriot.

Aș îndrăzni să spun că patriotismul reprezintă, după credință, puterea unui popor, iar când acesta uită de propriile sale valori, începe descompunerea lui socială și culturală. Nu am pretenția că pot fi în asentimentul tuturor, căci unii mă vor combate că nu ne țin de foame noțiunile de eroi, patrie și patriotism, că ele nu ne plătesc facturile sau ratele la bănci. E adevărat că au o oarecare dreptate, dar parcă fără apartenența la un neam, la o istorie devenim și mai săraci, și mai înfometați, și mai datori. Patria ne face să simțim că aparținem unui popor, că avem obârșii. Apărându-ne identitatea, ne apărăm pe noi înșine și pe strămoșii noștri, al căror sânge ne curge prin vene, dar, deopotrivă, ne menținem uniți prin aceeași credință, a celor adăugați deja eternității. Când unui popor îi slăbește puterea de a-și iubi și de a-și respecta valorile, atunci se află în declin. Când viața poporului începe să se descompună din cauza rătăcirilor, a indiferentismului religios, a luptelor încrâncenate pentru putere, uitându-și credința strămoșească și istoria, atunci patria se stinge. Sufletul neamului pare că se spulberă. Fără acesta trebuie să subliniez cu mult regret că amintirile sfinte se șterg, tradițiile multiseculare se uită, iar sub ochii noștri nu rămâne decât cadavrul unui popor, alături de mormântul unei patrii.