Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 octombrie 2009
Declarații politice · retras
Oana Niculescu-Mizil-Ștefănescu-Tohme
Discurs
„De ce vom ieși mai greu decât alții din criză?”
În multe state se observă deja un început de normalitate în ceea ce privește ieșirea din criza economică. Spre deosebire de aceste state, în România, criza financiară se completează cu una politică și devine din ce în ce mai puternică.
Cum se face că alții reușesc să se redreseze și noi nu? Chiar astăzi citeam un articol în care se prezenta situația vecinilor noștri bulgari. În ceea ce privește piața imobiliară, bulgarii încep să-și revină încet, dar sigur. La această redresare contribuim și noi, românii. Românii cumpără apartamente și case de vacanță pe litoralul bulgăresc pentru că sunt cu 35% mai ieftine, iar Bulgaria este o destinație de vacanță care nu te lasă cu buzunarele goale, deși nu este acel Land of Choice la care românii se gândesc tot mai rar ca la un loc unde să-și petreacă concediile.
Ce se întâmplă la noi în timp ce alții dau semne de redresare economică bazată pe o politică guvernamentală responsabilă și pe măsuri energice? La noi, leul continuă să se deprecieze față de euro, analizele economice și financiare arată că România are nevoie urgentă de 3,5 miliarde de lei la bugetul statului, împrumuturile și datoria externă cresc, politica prezidențială instituie o criză politică majoră care contribuie semnificativ la adâncirea celei financiare, bugetarii ies în stradă în fiecare săptămână. Pe scurt, previziunile sunt sumbre. Conform ultimului sondaj, angajații români acceptă orice măsuri luate de angajatori numai să nu fie concediați.
În timp ce alții se pregătesc pentru ieșirea din criză, pe noi ne mai așteaptă, cu optimism, cel puțin câteva luni bune în care mulți dintre români aplică lecții de supraviețuire. Motivele sunt cât se poate de evidente și diverse. De la încăpățânarea, orgoliul, aroganța și disperarea lui Traian Băsescu până la micimea profesională a celor care se fac că muncesc la guvernare, enumerarea motivelor pentru care România nu va ieși prea ușor din criză dacă realitatea politică nu se schimbă se poate întinde pe pagini întregi.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.