Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 aprilie 2013
government confidence · respins
Mircia Muntean
Discurs
„De dreapta, pentru totdeauna”
Declarația mea politica de astăzi este mai personală decât de obicei, pentru că vă voi vorbi despre orientarea mea politică.
Sunt un om de dreapta, așa am fost întotdeauna. Nu, nu dați cu pietre și nu mă acuzați de traseism! E drept, am fost membru al Partidului Național Liberal mai bine de două decenii. Două decenii în care am dovedit, pe lângă loialitate, și faptul că nu pot fi altfel decât de dreapta. Din păcate, la un moment dat, nu m-am mai regăsit în PNL. Principiile și valorile mele nu mai coincideau cu cele ale partidului. Dar, dincolo de războaiele politice, dincolo de plecarea mea din acest partid, am rămas un om de dreapta. Acest lucru nu se va schimba niciodată.
Tocmai de aceea am venit la PDL. Un partid aflat acum în opoziție, un partid care acum trece prin grele încercări, plătind costul lipsei populismului și al lipsei dării de mână din perioada în care a fost la guvernare. Un partid în care însă regăsesc valorile de dreapta, valorile care mă animă.
Poate vă întrebați de ce vă spun toate aceste lucruri. E simplu: în agitația creată după Congresul partidului, în amalgamul declarațiilor unora și altora de la televizor, în plin proces de restructurare a dreptei, mulți oameni mă întreabă dacă am de gând să părăsesc barca PDL și să mă alătur ori puterii, ori uneia dintre mișcările de dreapta nou-create. Răspunsul meu este simplu și clar: nu, nu voi pleca din PDL!
Nu voi trăda partidul care mi-a dat șansa de a deveni parlamentar, nu voi trăda partidul care mi-a arătat că e dispus să plătească niște costuri uriașe, doar pentru a reuși să scoată țara din criză, nu voi părăsi echipa care mi-a arătat că vrea și poate să respecte valorile de dreapta, construind politici pe măsură.
Am de gând să rămân alături de colegii mei și să îmi pun la dispoziție toată experiența pentru a reconstrui și a reîmprospăta acest partid, fiind atent în același timp la toate acțiunile Guvernului și făcând o opoziție constructivă în Parlament.
Eu, la bine și la greu, rămân alături de partidul meu!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.