Andrei Dominic Gerea

„De la anunțul zilnic al premierului Boc că am ieșit din recesiune, la constatarea crizei profunde de către reprezentanții FMI”

La începutul anului 2010, premierul Boc se bătea cu pumnul în piept în fața națiunii că am ieșit din criză. Ne spunea cu o siguranță implacabilă că datele perfecte pe care le deține ne indică faptul că suntem pe trendul cel bun deja și că România nu mai are probleme cu recesiunea. Ba chiar îi liniștea candid pe pensionari, jurându-le că nu se pune sub nicio formă problema impozitării pensiilor, cum „greșit” anunțase domnul ministru Vlădescu, pe care premierul Boc l-a și amenințat furios cu demiterea, în cazul în care acesta s-ar mai fi încumetat să iasă pe piață cu zvonuri false.

Președintele Băsescu, de asemenea, era plin de optimism, anul trecut, în campania pentru alegerile prezidențiale, și ne prevestea ca sigură ieșirea din recesiune în primul trimestru al anului 2010. Ce s-a întâmplat în cele câteva luni scurse de la alegerile din decembrie 2009, când toate erau bune și frumoase în varianta PDL-istă și viitorul nostru părea mai luminos descris? Cum a reușit premierul Boc să ne arate permanent că are cele mai bune soluții, că a luat cele mai pertinente decizii, că a făcut reforma necesară, că a respectat întocmai condițiile cerute de FMI, și la ora primului decont serios cu Fondul s-a constatat brusc că lucrurile stau exact pe dos?

Odată cu venirea FMI în aceste zile la București pentru a cere socoteală Guvernului Boc în legătură cu minciunile sfruntate utilizate zilnic drept paravan de campanie, doar ca să acopere dezastrul realității din terenul economiei românești, cutremurul adevărului a izbucnit inopinat, ștergând definitiv spoiala portocalie: necesitatea creșterii TVA și a cotei unice nu mai poate fi ocolită, ne-au spus imediat reprezentanții Fondului. Și, surpriză: domnul Băsescu l-a ascuns pe domnul Boc în debaraua prezidențială și a luat hotărât bisturiul, de unul singur, ieșind să le strige românilor că le-a ajuns cât s-au îngrășat, că plesnesc de atâta obezitate și că trebuie tăiate fără anestezie toate veniturile care au vreo legătură cu sistemul public și operată cu sânge rece orice cheltuială cu salariile bugetare, pensiile, alocațiile și subvențiile pentru marea de asistați.

De ce nu trebuie, domnule președinte, tăiate, în același timp, și cheltuielile ministerelor și ale altor instituții de prim rang cu achizițiile de bunuri și materiale, cele de protocol, cele cu deplasările externe și interne cu suite întregi de asistenți, cele cu mașinile de lux, absolut necesare la scara fiecărui demnitar mai mic sau mai mare, sau cu locuințele de serviciu pentru toată suflarea guvernamentală și prezidențială, adusă de la Cluj sau de pe alte meleaguri portocalizate?

Unde este premierul României acum, în aceste momente negre pentru români, când ar fi trebuit să vină în fața tuturor și să-și asume eșecul celor patru guvernări? Chiar nu era cazul să ne explice ce a făcut cu miliardele împrumutate pe dobânzi fără sfârșit de la FMI, Banca Mondială și alte instituții financiare?