Vasile Popeangă

## „De la România reformată la România ciuruită”

A curs multă cerneală tipografică și multă apă pe Dâmbovița, multă vorbărie s-a bulucit la băsescienele guri despre așa-zisa, mult lăudata, mult trâmbițata reformă totală a României, care ar fi trebuit, dacă ne-am fi uitat cu mai puțină luare-aminte la pomenitorii ei, să aducă laptele și mierea, Raiul pe pământ, nu alta, în casele românilor, de la „ăl cu barba sură pân’ la ăl cu țâța-n gură”!

Din păcate, „ăl cu țâța-n gură” are doar vina că s-a născut p-aci, prin „Românica”, pentru că n-are drept de vot, însă bărbile sure, în a căror înțelepciune și-a pus mai mereu speranța acest neam, de-a lungul veacurilor, s-au uitat mai degrabă la o găleată portocalie, cu oleacă de zahăr pe fund, curgând dintr-o punguță spartă și amestecându-se cu „kilul” de făină vrac și uleiul scurs dintr-o sticlă prost capsată (amestecul ideal pentru gogoșile electorale!), decât la cei

care-i îmbiau pe oameni să repună în fruntea țării pe cineva care se dovedise, de atâta ori în doar cinci ani de zile, nedemn de cinstea respectivă!

Așa că, odată repus în jilțul de la Cotroceni, respectivul „personagiu” s-a considerat îndreptățit să înceapă o reformă după chipul și asemănarea sa! Ce mai conta că reforma era, în fond, un lanț neîntrerupt de jafuri și strâmbătăți nelegiuite? Îl avea de-a dreapta lui pe faimosul Boc, vajnicul profesor de drept anticonstituțional, de-a stânga pe vestita Nuți – „Spaima Constituții”, marea amatoare (vorba vine!)... de dictatură cu feștilă la desșuvițare, precum și în toate părțile pe rozaliul Videanu, pe Berceanu, pe buldogul Blaga, pe asfaltagii, pe... da’ pe cine nu avea împrejur locuitorul cotrocenist? Cum se cațără careva de o funcție mai înaltă, cum se trezește cumătru cu jumătate de Românie! Și dă-i reforme, teteo! Un fleac: o Românie ciuruită!

Ca orice marinel care se respectă, mai întâi fiind, ca pe oricare coajă de nucă, grija corsarului cu bătrânii, femeile și copiii, atât a reformat problema veniturilor celor mai săraci și fără de putere, încât i-a scăpat de grija lor, lăsându-le prin buzunare taman banii de-un colac și-o lumânare și împingându-i, în marș forțat da’ vioi, de pe scândură peste bordul societății românești!

Apoi, ca oricare altă tentativă palidă de dictator nereușit, a trecut la portocalizarea țării mai dihai decât dacă ar fi adus-o din ograda mămițichii personale! Deh, dacă nu s-a milostivit niciun părinte al său de a-i da cu oul în cap la vremea potrivită, ia uitați ce a putut produce școala marinărească românească! Da, știm, or să ne judece colegii lui, Morgan și Barbă Neagră...

Dar, până atunci, scapă cine poate, că se întrevede deja o reformă nouă: spânzurarea fără săpunirea frânghiei! Să vedeți abia atunci economii la bugetu’ statului!... Dă, Doamne, românului mintea de pe urmă!