Constantin Chirilă

„De la statul patriarhal, la orașele rurale”

La fiecare campanie electorală apar lozincile electorale cum că „noi ne bazăm pe țăranul român, pe umerii căruia s-au așezat întotdeauna greutățile țării”.

Comunele noastre, în număr de 2.686, sunt constituite într-o comunitate de 13.000 de sate în care își duce existența peste 60% din populația țării, din care 37% lucrează direct în agricultură. Din totalul de comune mai sus amintite, probabil că circa 200, adică 8%, ar putea îndeplini condițiile din comunitate, restul nu. Caracteristica principală a comunelor și satelor noastre o constituie risipa imensă de spațiu care nu este inclus în niciun habitat și nici în ecosistemele agricole, profilându-se undeva la intersecția dintre agrosisteme și sisteme naturale, dar fără nicio intersecție cu performanța economică, agrară sau socială.

Ulițele sau străzile strâmbe, diforme, arborii și pomii răsfirați și cel mai adesea bolnavi, distanța mare între utilități în cadrul unei gospodării, potecile întortocheate și nesfârșite, deși în aparență imprimă o frumusețe patriarhală ținuturilor noastre rurale, în realitate denotă o entropie pozitivă avansată, în care dispersia resurselor duce inevitabil la pierderi importante, adeseori necomensurabile ale acestora, și la secătuirea patrimoniului național.

Or, în etapa actuală, chiar dacă poteca până la izvor sau fântână este frumoasă și ne emoționează prin „amintirile din copilărie” pe care ni le răscolește, ea, potecuța, ne reamintește faptul că românul s-a născut poet și nimic mai mult. Or, în aceste vremuri de crâncenă criză economică și socială, românul, dacă nu se naște, el trebuie să se metamorfozeze, să devină manager.

Primii manageri reali vor trebui plasați acolo unde să valorifice superior factorii naturali de care România dispune încă din belșug.

Consumul mare de energie din ruralul patriarhal românesc se poate reduce printr-o operă grea de modernizare a infrastructurii. Gospodăriile proprietarilor satelor trebuie regândite și reconstruite într-un sistem în care valorificarea spațiilor și a factorilor de mediu să devină optimă. Dispersia haotică a locuințelor și utilităților trebuie să dispară prin ordonarea lor în forme geografice convenabile. Ele vor trebui să consume cât mai multă energie naturală și cât mai puțin convențională.

Energia convențională cea mai costisitoare este lemnul. Ultimii ani au demonstrat că locuitorii satelor și-au diminuat propriile lor populații forestiere pentru a încălzi și pentru a-și plăti alte obligații.

Tăierea masivă a pădurilor particulare a provocat adevărate dezechilibre ecologice care au făcut ca dealurile să acopere sate întregi, viiturile să înece comune și suprafețe imense, iar solul, cândva foarte bogat, al României să fie distrus ca fertilitate, mai ales prin arderea humusului, materia lui fertilă cea mai prețioasă. În condițiile unei evoluții ecologice normale, catastrofele menționate n-ar fi avut motivația materială pluviometrică pentru a se produce.