Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 noiembrie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Laurențiu Nistor
Discurs
„De la versul devenit proverb la cumpărarea alegătorilor pe față”
Se spune că atunci când Dumnezeu vrea să piardă pe cineva, mai întâi îi ia mințile. Iată că actuala putere se află în această postură, dovezile în acest sens înghesuindu-se cu o frecvență îngrijorătoare. Igaș, tizul drag al președintelui Băsescu, deosebitul șef al administrației românești, unii zic că și al Ministerului de Interne, în măreața sa filotimie, a „cadonat masa” primăriei din Brad cu un milion de lei, bani taman suficienți cât să ajungă vreo două săptămâni, dar n-a uitat să-și tragă iarăși șuturi de unul singur, că altfel nu se simte bine!
Primul șut și l-a tras în direcția culturii generale. Deși e de mirare că, terminând bacul la o vârstă la care alții au terminat de mult și armata, și facultatea, și mai sunt și înscriși de câțiva ani la doctorat – deci ar fi normal ori să aibă mai proaspete în minte niște noțiuni ori să ne întrebăm cum a reușit să treacă examenele...–, „dibaciul” ministru al internelor și administrației, sau invers, că-i par a fi totuna, nu reușește să facă diferența dintre un proverb și un vers al lui Topârceanu, introducând astfel, fără să-și dea seama, „Balada unui greier mic” în rândul înțelepciunii populare multimilenare. Asta e! Pe unii decât să-i pui să învețe carte, mai bine-i fugărești câteva ture de stadion cu ranița cu nisip ud în spate, că se vor simți mai bine...
Rămâne astfel în continuare întrebarea cum a reușit să treacă examenul de limbă română la bacalaureat, întrucât este probă obligatorie. Având în vedere însă că ignoranța e o caracteristică a puterii portocalii, întrebarea este mai mult retorică, știută fiind dragostea față de metoda struțului când e vorba să răspundă un băsist la ceva care nu-i convine... Având în vedere și reticența cu care însuși superspecialistul de la educație nu se-nghesuie să-și rezolve situația actelor de studii, oricât de tare-l încurcă știința legii fundamentale pe marele constituționalist în viață, ce ocupă formal și degeaba funcția de premier al României, se poate trage ușor concluzia că studiile, cu predilecție cele de specialitate, nu sunt punctele forte ale actualei puteri, mai ales ale exponenților săi marcanți.
Al doilea șut pe care l-a tras „înțeleptul” ministru al administrației, și cică și al internelor, atât propriului organism, cât și întregului corp politic de care aparține, a fost îndemnul oficial, cu subiect și predicat, către locuitorii din Brad, să voteze un băsist la anul, dacă vor să aibă și primăria lor bani, măcar pentru încălzirea de fiecare iarnă. Iată, astfel, recunoașterea oficială, prin însăși vocea ministrului administrației, a faptului că banii se dau preferențial primarilor portocalii, ca și a faptului că se racolează contra cost primarii celorlalte formațiuni politice.
Iată că se recunoaște, prin însăși vocea înaltei autorități a ministrului de interne, că mintea actualei puteri stă doar la alegerile care vin și la perpetuarea sa la guvernare, de parcă această națiune ar fi blestemată să fie condusă doar de autoincapabilii portocalii!