Ioan Stan

## „De puține lucruri mai putem fi siguri în ziua de azi!”

Cele mai intrate în obișnuință elemente de viață își modifică reperele de recunoaștere când nici nu gândești și numai ce te trezești că ceea ce știai de mult și pentru care puteai fi tentat să „bagi mâna în foc” oricând nu mai este ce și cum știai, și nu mă refer aici la Constituție, la legislație crezută în vigoare ori la alte cele de același gabarit – cu astea m-am lămurit! –, dar adevărul este că m-aș codi să afirm într-un plen ca acesta ceva de genul „vine iarna”. Pot fi oare sigur că vine? O hotărâtă asumare de răspundere ar putea decide că, măcar anul acesta, iarna nu mai vine. Și când mă gândesc ce nebunie va fi cu punerea în aplicare a modului în care s-a decis acordarea de subvenții și ajutoare pentru încălzire pe capul autorităților locale, lăsate să se descurce nu numai cu hârțoagele, dar și cu asigurarea sumelor cu pricina, mai că aș saluta un astfel de transfer de răspundere de pe seama Guvernului.

Sigur, eliminarea subvențiilor care se duceau oricum către producător era o cerință normală, dar despre cum și mai ales cui se vor acorda ajutoarele sociale pentru încălzire mai sunt multe de discutat.

## Îngăduiți-mi să argumentez.

Examinând înscrisurile care conțin cuantumurile ce sunt necesare acordării de ajutoare se observă, de la prima vedere, că un angajat cu salariul minim pe economie, chiar și fără a fi întreținător de familie, se califică fără probleme în categoria „primește ajutor”. 670 lei brut înseamnă 510 lei net, mult sub limita de 786 lei pe persoană. De asemenea, se califică și pensionarul mediu, care primește 774 lei pe lună.

Să „traducem” puțin mai pe înțelesul tuturor această informație.

Pe baza celor de mai sus, o familie cu doi salariați care câștigă 1.600 de lei fiecare și au doi copii urcă peste limita de acordare a ajutoarelor de încălzire. Chiar dacă cei doi copii au unu și doi ani, motiv pentru care ar fi necesar, din motive de sănătate, să li se asigure temperatura adecvată pentru o protecție reală, ceea ce presupune într-adevăr un mai mare consum energetic, dar economisește multe costuri cu medicamentele și asistența medicală.

Cred, așadar, că suntem îndreptățiți să afirmăm că ne aflăm în mod clar într-una dintre următoarele două variante:

– de fapt, Guvernul nu ajută cetățenii cu venituri reduse, ci firmele care nu pot sau declară că nu pot desfășura o activitate profitabilă decât plătind salarii de mizerie, ce trebuie completate cu ajutoare de la stat;

– limita superioară a cuantumului care presupune acordarea de ajutor pentru încălzire de la stat este exagerată și a fost fixată pe considerente electorale, nu logice.

Practic, din jocul acestor limite, statul nivelează veniturile celor mai sărace categorii sociale, deviind interesul dinspre depunerea unei munci mai bine plătite către îndeplinirea formalităților pentru primirea de bani publici.