Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 septembrie 2012
other · respins
Iulian Iancu
Discurs
De și spre normalitate, domnule președinte! Stimați colegi,
În sfârșit, putem să ducem..., prin ședința de astăzi, noi, de fapt, ducem la bun sfârșit un angajament pe care ar fi trebuit să-l onorăm încă de acum 7 ani de zile.
Faptul că România a ajuns să aibă astăzi infringement se datorează refuzului continuu ca celei mai importante instituții privind reglementarea sectorului energetic să nu fi existat voință politică pentru a i se acorda autonomia și independența necesare.
De asemenea, cu atât mai puțin de înțeles s-a dovedit decizia retrimiterii în Parlament spre dezbatere și refuzul de promulgare, în condițiile în care această lege se adresează organizării, înființării unei instituții, respectiv a unei autorități ale cărei reglementări prin lege nu au ce căuta în legea-cadru a energiei electrice și gazelor naturale.
Prin această decizie a Președinției, practic, am pierdut 3 luni de zile cruciale pentru organizarea, funcționarea acestei întreprinderi, angajarea personalului de expertiză, salarizarea în noile condiții și, totodată, asigurarea prin expertiza acestor oameni a platformei privind trecerea la noile angajamente pe care România și le-a asumat, și mă refer aici la cele mai importante – graficul de liberalizare și de trecere graduală la noile prețuri, atât la energie electrică, cât și la gaze naturale, care nu pot fi făcute sau nu poate fi onorat acest grafic, nu pot fi majorate aceste prețuri decât după o analiză extrem de atentă, riguroasă a tuturor costurilor.
Nu putem face acest lucru, și nu numai acest lucru, fără expertiza necesară în cadrul autorității și fără asigurarea autonomiei și independenței acesteia. Or, abia acum, prin votul nostru de astăzi, facem posibilă funcționarea acestei autorități cu adevărat în regim de autonomie, de independență.
Sper ca în procedură de urgență și Senatul să dea curs și să voteze, pentru a face posibile aceste angajamente și funcționarea, în sfârșit, a unei instituții care este, încă o dată o spun, crucială, funcționare crucială pentru angajamentele pe care le avem și provocările pe care le are sectorul energetic.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.