Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 noiembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Relu Fenechiu
Discurs
„De vreme ce, oricum, la PDL 80 este egal cu 170, atunci să nu ne mire că pentru domnul Boc un drum național cu o bandă pe sens este autostradă”
Domnul Emil Boc a mai realizat pe 13 noiembrie o contraperformanță, a decredibilizat la maxim funcția de primministru al României, a reușit să o coboare în derizoriu. A reușit-o prin participarea la ceremonialul de inaugurare a unui minuscul tronson de 10 kilometri de autostradă. Dacă acești 10 kilometri de autostradă ar fi fost primii dați în exploatare în România, atunci admit că prezența premierului și a ministrului de resort ar fi fost acceptabilă. Cum nu suntem în această situație, prezența șefului Guvernului și a ministrului transporturilor nu se justifica. O reprezentare a Guvernului la nivel de subprefect ar fi frizat poate normalitatea, iar dacă tăierea panglicii ar fi fost făcută de către unul dintre primarii localității beneficiare, atunci, iarăși, se putea invoca normalitatea. Cred că în nicio țară civilizată prim-ministrul nu participă la un astfel de ceremonial, la o banală inaugurare de etapă a unei autostrăzi. Dar domnul Emil Boc se pare că nu cunoaște procedurile și protocoalele de la cancelariile statelor civilizate.
Am găsit însă o explicație privind gestul domnului Emil Boc, care nu a ținut cont de rangul funcției pe care o deține. Domnia Sa s-a folosit de prilejul respectivei inaugurări pentru a îmbrăca haina agitatorului politic de duzină, încercând, ca și în alte situații, să anestezieze simțurile românilor loviți de guvernarea pe care o păstorește prin declarații electorale fără acoperire.
Declarația Domniei Sale – dată evident după ce toate carele de reportaj ale televiziunilor de știri au deschis calea transmisiilor directe –, după ceremonialul inaugurării, reprezintă o mostră de propagandă de prost-gust și de manipulare a românilor: „E o vorbă, la români, că toamna se numără bobocii. Putem zice însă că toamna se numără kilometrii de autostradă. Pe lângă cei 10 kilometri inaugurați azi la Cluj s-au mai făcut 20 la București și 14 la Sibiu – pe coridorul 4. Avem astfel, numai anul acesta, 44 de kilometri. Dacă se adaugă cei 42 de anul trecut de la Cluj, între Turda și Gilău, 14 de pe centura Ploieștiului și 14 la Timișoara, avem 114 kilometri în doi ani, practic 60 de kilometri pe an. Dacă se făceau atâția în fiecare an de la revoluție, acum aveam cel puțin 1.200 de kilometri, iar România era împânzită de autostrăzi”, a spus Emil Boc.
Trebuie menționat că din cei 114 kilometri de „autostradă” menționați, doar 90 de kilometri reprezintă construcție nouă, doar 66 de kilometri sunt de fapt autostradă, iar dintre aceștia din urmă doar 52 au fost finalizați. Este trist că persoana aflată în funcția de prim-ministru al României nu este capabilă a face diferența între o autostradă și un simplu drum național, cum este centura Timișoarei, pe care domnul Boc o include în autostrăzile inaugurate de Guvernul său. Situația este similară și în ceea ce privește centura municipiului Ploiești. Lipsa de cunoștințe de specialitate caracteristică membrilor Cabinetului Boc este însă compensată din plin de priceperea la actul de dezinformare și la lansarea de afirmații tendențioase. Suntem însă în secolul XXI. Nu pot să cred că majoritatea românilor mai poate fi păcălită, pentru că există diferențe mari între o autostradă și un drum național sau o șosea de centură, iar cei mai mulți dintre români știu să facă diferența. Probabil însă că acei care vor vedea în centura Timișoarei – un drum cu sensuri giratorii și cu câte o bandă pe sens – altceva decât o autostradă, vor fi catalogați drept „ticăloși” sau rău-intenționați de către reprezentanții actualei guvernări, pentru care 80 este egal cu 170, iar un drum național cu o singură bandă este egal cu o autostradă.