Vasile Silviu Prigoană

„De Ziua Educației – arc peste timp”

„Copiii români sunt încărcați cu materii atât de multe și atât de diverse, încât nici profesorii, nici școlarii nu se pot orienta în capetele lor. Acești copii nu învață nimic, pentru că memoria nu păstrează nimic nepriceput, nerumegat, unde

interesul viu și judecata copilului n-au jucat niciun rol. Singurul efect al încărcării memoriei cu lucruri pe care nu le poate mistui e sila și scârba copilului de carte. La acest rezultat au ajuns aproape toate școlile de la noi. Vezi tineri care au învățat latinește, grecește, istoria universală, logică și psihologie, științe naturale, geografie în toate clasele, drept administrativ, economie politică, au trecut bacalaureatul și... cu toate astea, nu știu a scrie o frază corectă, iar a doua zi după ce au părăsit școala au uitat tot...”

Nu, stimați colegi, nu este părerea mea despre învățământul românesc, deși realitățile sunt similare până la congruență, ci este ceea ce scria, cu mai bine de 100 de ani în urmă, în ziarul „Timpul” (1878) Mihai Eminescu.

Și pentru că podul peste timp pare perfect, astăzi, de Ziua Educației, voi continua să citez din același autor, pentru ca noi, cei chemați să schimbăm lucrurile, să luăm aminte:

„Învățători care nici nu știu a scrie bine dau în mâna copiilor cărți pe care nici ei nu le înțeleg. Multe sunt plagiate nerușinate de pe cărți străine, cu atât mai scandaloase cu cât plagiatorii s-au dispensat până și de cunoștința elementară a limbi române, dând textele într-o formă nemistuită și necorectă, proprie a nimici simțul logic al școlarilor. Aceștia, când au ajuns la capăt cu învățătura, rămân cu capul plin de cunoștințe al căror înțeles nu l-au știut niciodată și de care nu se pot folosi în niciun fel. Rămân, astfel, cu zilele încurcate, tăind câinilor frunză, până ce, prin intrigi și umiliri care le pervertesc caracterul, ajung persoane publice, spre a continua, asupra generației viitoare, sistemul de stricare a minții și a inimii.”