„De Ziua Mondială a Sănătății pacienții români trebuie să țină piept haosului din sistemul public de sănătate”
Aș dori să iau astăzi cuvântul pentru a-mi exprima preocuparea față de situația sistemului de sănătate din România.
În această lună se împlinesc 65 de ani de la prima aniversare a Zilei Mondiale a Sănătății, celebrată în fiecare an din 1948 încoace pe data de 7 aprilie. Cu această ocazie, ministrul sănătății, Eugen Nicolăescu, a ținut să îi îndemne conștiincios pe români să fie responsabili de propria sănătate verificându-și periodic tensiunea arterială pentru a preveni astfel riscurile de accident vascular sau infarct miocardic. Nimic mai corect din partea unui ministru al sănătății care dorește să marcheze oficial o astfel de zi însă, în timp ce domnul ministru ne îndeamnă să fim atenți la propria
sănătate, poate că ar fi fost mai util ca Domnia Sa să ne prezinte un plan concret și viabil al redresării sistemului de sănătate din România, aflat astăzi la pământ.
Dacă ar fi să punem o etichetă actualului sistem de sănătate din România, cu siguranță că acest cuvânt ar fi haosul. Simptomele sunt date de lipsa de viziune și de o coordonare eficientă la nivel ministerial, finanțare inadecvată, căpușarea de către cei care iau toate aceste vulnerabilități ca pe o oportunitate – profitorii sistemului. Este un sistem care prin felul său de a funcționa a permis contracte între casele de asigurări și laboratoare-căpușă care au făcut bani pe spatele bolnavilor. Este un sistem care ține bolnavii de cancer în suspans de la o lună la alta, neștiind dacă se vor găsi citostatice pentru a-și duce tratamentul la capăt sau îi obligă să vină cu tratamentul de acasă. Toate acestea se întâmplă pentru că Ministerul Sănătății nu a reușit nici până acum, la aproape 3 luni de la criza citostaticelor, să creeze un registru funcțional al bolnavilor de cancer, al nevoii lor de tratament și al stocurilor de citostatice existente. Nu în ultimul rând, este un sistem în care facultățile de medicină au devenit locuri de pregătire a medicilor din afară, deoarece procentul de medici români care aleg să plece în străinătate sub constrângerea salariilor mici pe care le primesc în țară este unul covârșitor. Acestui întreg sistem trebuie să îi țină piept pacienții.
În condițiile în care indicatorii sociodemografici ne arată că îmbătrânirea populației este un fenomen din ce în ce mai acut, iar sporul natural al României rămâne unul negativ (-2,2% în anul 2010, conform ultimelor date publicate de INS), preocuparea pentru viabilitatea sistemului de sănătate din România este una crucială. Recomandările Institutului de Prognoză Economică arată că în condițiile unei stări de sănătate a populației din România, la nivelul mediu al UE, producția economică ar înregistra un surplus de 6,7 miliarde euro, aproape 5% din PIB, datorat creșterii participării la activitatea economică și a productivității muncii. În acest context, studiul recomandă creșterea cheltuielilor cu sănătatea cu 5 puncte procentuale din PIB secvențial în următorii 10 ani.
Ne ascundem tot timpul în spatele scuzei că nu putem vindeca acest sistem de pe o zi pe alta, însă această scuză o folosim deja de 20 de ani. Pentru pacientul român însă timpul nu mai are răbdare. Cred că este cazul să acționăm serios în acest sens, fără să mai căutăm soluții paliative care nu fac decât să ne îmbete cu apă rece, cum este actuala coplată instituită de domnul Nicolăescu. Dacă ne uităm puțin la cifre, în urma unui calcul simplu vom observa că suma încasată de la cele aproximativ 5 milioane de externări anual, conform anuarului statistic, poate ajunge la maxim 50 de milioane de lei pe an. În condițiile în care veniturile pentru sectorul sanitar, inclusiv transferurile de la bugetul de stat, s-au ridicat la aproximativ 19 miliarde lei înseamnă că prin coplată ar putea fi obținute două procente în plus.
Așadar, o sumă mică pentru bugetul sănătății, dar semnificativă pentru buzunarele românilor, care contribuie deja financiar la finanțarea sistemului de sănătate prin plata CAS. Nu cred că asta e soluția la problema lipsei de finanțare a sistemului de sănătate. La toate aceste soluții neinspirate se mai adaugă și planul descentralizării și reorganizării caselor
și direcțiilor de sănătate anunțat de domnul ministru, fără a putea vorbi de o sincronizare a acestuia cu reorganizarea teritorială a României pentru care nu avem încă o imagine clară.
Adoptarea legii sănătății trebuie accelerată, iar pentru acest lucru este nevoie de o deschidere reală la dialog și de o implicare mai mare din partea autorităților și a factorilor de decizie. Calendarul anunțat pentru această lege este unul nejustificat de relaxat, nu prevede termene clare, ci perioade de timp mult prea lejere. Această lejeritate trebuie înlocuită cu accelerarea, cu urgentarea reformei!
Fac un apel pe această cale către toți factorii de decizie care pot contribui la redresarea sistemului de sănătate, începând cu noi, parlamentarii aleși, și continuând cu Ministerul Sănătății, cu organizațiile și asociațiile profesionale. Este nevoie să ne așezăm grabnic cu toții la masa dialogul și împreună să creăm un cadru legislativ sustenabil financiar, dar adaptat nevoilor pacienților.
*
„Ziua Internațională a Romilor – cum trecem de la stereotipuri și cancanuri la politici publice pentru integrare”
Am decis să fac această declarație politică nu pentru a marca un moment festiv, Ziua Internațională a Romilor, ci pentru a trage un semnal de alarmă în ceea ce privește excluderea politicilor pentru romi din prioritățile guvernării USL. Programul de guvernare al USL include nenumărate promisiuni de „lapte și miere” în ceea ce privește integrarea etnicilor romi și creșterea nivelului de trai pentru aceste comunități. Realitatea arată, din nou, că pentru actualul Guvern romii rămân cetățeni români de mâna a doua: plățile pentru programele cu fonduri europene vin cu întârziere de luni de zile, nu există nicio prezentare a priorităților pentru finanțare în perioada 2014–2020, structura instituțională în ceea ce privește politicile pentru romi este în continuare neclară, atâta timp cât avem o Agenție Națională, un consilier al prim-ministrului, birouri județene la prefecturi. Mai mult, reprezentanții Guvernului nu au mai întreprins niciun demers pentru identificarea unor soluții la nivel european. Să nu uităm că minoritatea romă este cea mai mare din UE, cu peste 10 milioane de reprezentanți, iar discriminarea istorică a acestora este vizibilă nu doar în România, ci în toate statele europene. Este o tematică pe care România trebuie să fie principala voce a Uniunii Europene, nu doar cea blamată de alte state pentru problemele cauzate de migrația romilor.
Problema comunității rome constituie un test pentru capacitatea Uniunii Europene de a integra grupuri cu risc mare de excluziune. Avem de-a face cu probleme structurale, de natură istorică și socială, care cer un răspuns european. PDL, prin reprezentanții săi în Guvern, Parlament și Parlamentul European, a susținut în permanență înființarea unei Agenții europene pentru comunitatea romă, agenție care ar trebui să preia, inclusiv din punct de vedere financiar, responsabilitatea politicilor afirmative care să conducă la ameliorarea situației acestei etnii. Ce a făcut USL pentru promovarea acestei politici de interes național?
Din păcate, de cele mai multe ori când vorbim de situația romilor ne limităm la afirmații stereotipe despre rata infracționalității sau despre cultura muzicală specifică. Este
adevărat că rata infracționalității în rândul celor de etnie romă este mare, dar nu putem extrapola că toți romii sunt infractori și ar trebui să îi închidem în lagăre. Nu știu dacă are sens să vin cu experiența personală și să povestesc despre persoane extrem de inteligente care au reușit în viață, chiar fiind de etnie romă.
Ce nu prea se face și cred că am putea încerca noi, aici, este să ne uităm la cauze pentru care infracționalitatea în rândul romilor este mai mare. Există anumite probleme care favorizează o rată mai mare a infracționalității în rândul romilor (ex.: accesul la sistemul de învățământ, accesul pe piața forței de muncă, discriminarea din societate), dar soluția acestor probleme trebuie să vină ca un efort comun al autorităților împreună cu comunitățile de romi. Doar 35,5% dintre persoanele de etnie romă aveau un loc de muncă în 2011, conform unui raport al Fundației Soros România. Dintre aceștia 38% din persoanele ocupate lucrează ca muncitori necalificați, 32% au ocupații calificate (muncitori, vânzători, comercianți), 9% sunt muncitori în agricultură, iar 13% au ocupații tradiționale rome. Aproape un sfert dintre persoanele de etnie romă de peste 16 ani declară că nu știu să scrie sau să citească, iar 2 din 10 copii romi nu merg la școală din motive financiare, dar și din cauza segregării la care sunt supuși.
Sunt cifre care arată o situație alarmantă, cifre care nu pot fi îmbunătățite decât dacă trecem de la strategii pe hârtie la politici publice coerente. Ca ministru al muncii și protecției sociale în Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu, am înființat în cadrul ministerului un birou responsabil cu implementarea Strategiei Guvernului României de Incluziune a Cetățenilor Români aparținând Minorității Romilor.
Avem nevoie de responsabilități și responsabili clari la nivelul fiecărei instituții, astfel încât strategia adoptată în 2011 să aibă rezultate concrete, iar ceea ce cer prin declarația mea e ca actualul Guvern să ia în seamă ca soluții pentru îmbunătățirea condiției romilor și următoarele soluții: să încurajeze copiii romi să meargă la școală printr-un sistem de bonuri; să propună un plan efectiv către primării pentru a soluționa problema romilor care nu au niciun fel de act de identitate.
O altă soluție în care eu cred foarte mult este cea a stimulării spiritului antreprenorial, corelat și cu meseriile tradiționale ale romilor. Putem lua exemplul organizațiilor nonguvernamentale precum Centrul pentru Diversitate Etnoculturală de la Cluj sau Asociația Împreună. O schemă de microcredite acordate unei comunități similare celei implementate de câștigătorul pe 2006 al premiului Nobel pentru pace, Muhammad Yunus, poate fi o soluție.
Responsabilitatea nu este însă doar a instituțiilor, ci și a fiecăruia dintre noi. Sunt mândră că la Arad am sprijinit înființarea primei ludoteci pentru copiii romi, un spațiu unde se pot juca și învăța fără prejudecăți. Aș vrea să fac un apel către toți colegii să demareze, fiecare în colegiul unde a fost ales, astfel de mici programe prin care să ajute copiii de etnie romă.
Istoria ne-a demonstrat până acum că forța unei națiuni stă în unitatea acesteia. De Ziua Internațională a Romilor a venit momentul să conștientizăm că nu putem segrega o minoritate atât de importantă numeric și cultural, precum cea a romilor.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.