Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 martie 2013
other · respins
Dan Bordeianu
Aprobarea suplimentării ordinii de zi
Discurs
„Deblocarea programelor cu finanțare europeană – o șansă și pentru dezvoltarea județului Vaslui”
În urmă cu un an de zile, mai exact prin martie 2012, soseau primele semnale de la Bruxelles referitoare la neregulile constatate de auditul Comisiei Europene pe Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, exercițiul bugetar 2007–2013.
Practic, guvernele succesive conduse de Emil Boc în perioada 2009–2012 se făceau direct responsabile de managementul defectuos și de corupția din cadrul Autorității de Management a acestui program sectorial (AM POSDRU).
Cristina Iova, Carmen Ionel și Cristina Zevedei sunt numele celor care au manageriat incompetența și furtul din AM POSDRU în perioada 2008–2012. Șoferi sau secretare cu salarii de până la 3.200 de euro pe lună, traineri cu venituri de 8.500 de euro/lună și profesori sau manageri de proiect cu venituri lunare de aproape 13.000 de euro net pe lună, fără ca obiectul predării să justifice acest nivel al plăților. Acestea sunt motivele pentru care Comisia Europeană a suspendat plățile pentru POSDRU în luna august 2012.
Salariile nejustificate din proiectele finanțate din POSDRU – de zeci de ori mai mari decât salariul mediu net pe economie, care au fost aprobate și plătite de Autoritatea de Management a programului – i-au determinat pe experții europeni să sesizeze la momentul auditului „disfuncționalități grave”, care au condus la blocarea întregului program și, desigur, la pierderi importante pentru România. Experții Comisiei Europene, care au avut în 2012 două misiuni de audit în România, au spus că una dintre problemele principale ale acestui program o reprezintă faptul că nu s-a respectat principiul cost-eficiență în evaluarea proiectelor depuse și aprobate în anii 2008, 2009 și 2010, referindu-se mai ales la deficiențe în justificarea bugetelor în ceea ce privește cheltuielile salariale dintr-un proiect.
După preluarea guvernării, în mai 2012, aveam să ne confruntăm cu dezastrul de la POSDRU. În fața acestei probleme, premierul Victor Ponta a declarat că la această autoritate de management s-a produs un „mare jaf”, pentru care se fac responsabile guvernările girate politic de PDL și conduse de Emil Boc.
În campania pentru alegerile parlamentare din noiembrie 2012, ne-am asumat ca obiectiv guvernamental deblocarea POSDRU și reluarea plăților către beneficiari. În acest sens, Guvernul USL condus de premierul Victor Ponta a dispus verificarea tuturor proiectelor aflate în implementare prin personalul existent și prin externalizare, revizuirea procedurii privind verificarea cererilor de rambursare, securizarea și îmbunătățirea sistemelor informatice de la nivelul POSDRU, măsuri privind conflictul de interese, precum și un management al neregulilor.
După mai bine de jumătate de an de muncă, Comisia Europeană a reluat săptămâna trecută plățile pe POSDRU. Autoritatea de Management a Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane a plătit peste 900 de cereri de rambursare cu o valoare cumulată de peste 330 de milioane de lei în contul a peste 800 de beneficiari de fonduri europene din toată țara. Astfel, rata de absorbție pe acest program operațional a crescut de la 7,73% la sfârșitul lui decembrie 2012 la aproape 12% în prezent.