Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 decembrie 2018
Declarații politice · respins
Vasile Varga
Discurs
„Decembrie liberator”
Zilele acestea, deși sunt caracterizate de multe acțiuni politice de mai mică sau mai mare amploare, atât la nivel parlamentar, cât și la nivelul administrației publice centrale, nu trebuie să uităm tragicele evenimente care au marcat, cu sângele patrioților români, acel decembrie liberator din anul 1989, care ne-a scăpat de jugul dictaturii comuniste.
Cu siguranță, vor fi și anumiți nostalgici cu privire la vremurile erei socialiste și nu trebuie să-i condamnăm, dar trebuie să avem mereu în sufletul nostru sacrificiul suprem al copiilor inocenți sau al tinerilor care credeau că este momentul lor de a salva țara, sau al soldaților care erau conștienți că luptă cu dușmanii libertății neamului românesc.
Istoria însângerată a acelor zile, în care dorința pentru libertate s-a dorit a fi înăbușită cu cruzime, prin gloanțele armelor și sub șenilele tancurilor, trebuie să fie atent urmărită, pentru ca generațiile viitoare să cunoască ororile ultimelor zvâcniri ale regimului comunist. După o primă revoltă a brașovenilor, în 15 noiembrie 1987, făclia eliberării s-a aprins, în 15 decembrie 1989, la Timișoara și apoi a cuprins Bucureștiul și toată țara.
Nu vreau să fac o analiză pe ore și pe zile a evenimentelor din acel decembrie revoluționar și nici să stabilesc adevărul istoric, las analiștii militari sau specialiștii în revoluții și lovituri de stat și, mai presus de toate, las timpul să aștearnă adevărul peste paginile însângerate ale Cărții Neamului.
Este momentul ca, lăsând la o parte zgomotul și freamătul acestor zile, să ne aplecăm cu pioșenie, cu lumânări aprinse și coroane de flori la căpătâiul mormintelor celor căzuți în decembrie 1989.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.