Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 octombrie 2015
other · Trimis la votul final
Iulian Iancu
Aprobarea suplimentării ordinii de zi
Discurs
Deci, dacă a apărut o astfel de problemă, e limpede că va trebui să ne uităm foarte atent pe acuratețea exprimării în text, pentru că hotărârea de guvern rămâne valabilă pentru licențele care au fost emise și după care, odată cu apariția acestei legi, intră în vigoare prevederile legii și dispare ce a fost până aici de la licențele emise în baza hotărârii de guvern.
Ca să înțelegem corect, va trebui să ne uităm acum foarte atent împreună pe text, ca exprimarea să fie pe înțelesul tuturor cititorilor, și aș vrea să cerem un răgaz de un minut
cu specialiștii din stafful Direcției juridice, ca să ne convingem că exprimarea spune exact ce a avut în intenție legiuitorul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.