Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 ianuarie 2012
procedural · adoptat
George Crin Laurențiu Antonescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Deci noi la problema enormei nemulțumiri publice din România vă cerem soluția, singura democratică, a demisiei Președintelui României Traian Băsescu _(Aplauze. Vociferări.),_ a demisiei Guvernului României Emil Boc și a demisiei Parlamentului României, noi fiind primii care suntem gata să ne înaintăm demisia!
Numai oamenii din această țară pot veni și spune ce anume din clasa politică le place sau nu le place, o pot spune la alegeri om cu om, partid cu partid, candidat cu candidat.
Numai oamenii din această țară pot spune dacă strategia și politica dumneavoastră, domnule prim-ministru, înseamnă stabilitate, și trebuie să continue, sau înseamnă dezastru, și trebuie oprită, numai oamenii din această țară ne pot spune în democrație care sunt autoritățile pe care le recunosc drept reprezentative.
Dacă dumneavoastră credeți că acești oameni nu sunt reprezentativi, spuneți-ne azi că nu vreți alegeri anticipate, că nu vă pasă, că e bine ce faceți, și faceți înainte!
Noi vă spunem că singurul răspuns politic, democratic și moral la nemulțumirea acestor oameni este să ne depunem toți mandatele și să le dăm șansa acum, direct, democratic, să facă ei curățenie, dacă asta vor, în clasa politică și în autoritățile românești. Ei, nu dumneavoastră!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.