„Deciziile de la summitul NATO, între realitatea românească și cea regională”
Declarațiile oficialilor români în contextul summitului NATO care a avut loc săptămâna trecută subliniază în mod apăsat garanțiile de securitate de care se bucură România, în calitate de stat aliat, mai ales prin prisma deciziilor luate cu această ocazie. În mod cert, există elemente pozitive din acest punct de vedere și ele nu pot fi contestate. Creșterea prezenței militare aliate pe teritoriul statului nostru, existența unei structuri de comandament NATO contribuie la securizarea flancului estic al alianței, în beneficiul României.
În același timp însă, nu trebuie să confundăm garanțiile de securitate cu tot ceea ce înseamnă contribuția României la securitatea regională, implicarea sa la nivelul întregii alianțe, în paralel cu urmărirea intereselor naționale. Nu trebuie să confundăm garanțiile de securitate la nivelul alianței cu propria noastră capacitate de a ne îndeplini obligațiile de parteneri și cele de actor regional. Dumnezeu ne dă, dar nu ne bagă în traistă!
Am în vedere două aspecte, ambele derivând din criza ucraineană.
Pe de o parte, capacitatea reală de finanțare a sectorului de apărare. În mod evident, sunt cheltuieli absolut necesare. Sunt, de altfel, așteptate de ani de zile. Așadar, mă refer exclusiv la capacitatea Guvernului nostru de a construi un buget care să acopere în mod real și în flux constant nevoile financiare derivate din deciziile recente ale alianței și din presiunea de la nivel regional.
Avem diagnosticul sectorului de apărare pus de Carta albă anul trecut, privind starea critică, gravă în care se află dotările Armatei Române. Carta albă ne spune clar faptul că nu suntem nici măcar la nivelul minimal care ne este cerut în calitate de stat membru al alianței. Capacitatea de a face față unui conflict regional sau chiar creșterea profilului prezenței militare românești (și aliate) în regiune pare să fie în afara discuției, citind Carta albă.
În același timp, majoritatea parlamentară întârzie nepermis îndeplinirea procedurilor parlamentare pentru adoptarea Cartei albe. PNL a atras deja atenția la începutul sesiunii parlamentare că MApN este în imposibilitatea de a adopta o serie de documente cu valoare deosebită pentru buna funcționare a instituției și apărarea țării, dintre care cel
mai important este Strategia națională de apărare, care trebuie supusă spre aprobarea Guvernului în cel mult trei luni de la votul în Parlament asupra Cartei albe a apărării. Nu există nicio reacție oficială până în prezent, nu a fost convocat nici măcar Biroul permanent reunit. În ce măsură putem spune că suntem capabili să facem față cerințelor regionale și aliate, citind declarația finală a summitului? Este greu de găsit un răspuns satisfăcător.
Mai mult, situația este și mai complicată în plan strict financiar. Avem, pe de o parte, deciziile summitului, spre exemplu reafirmarea unei ținte importante, aceea de a investi în jur de 20% din bugetele de apărare pentru echipamente și capabilități legate de implementarea planului de acțiune adoptat. Prin declarația finală a summitului NATO, statele au convenit să inverseze tendința de scădere a bugetelor apărării, iar România are ca țintă abia 2016 pentru alocarea a 2% din PIB, un criteriu care trebuia îndeplinit de mult, având în vedere nevoile armatei noastre.
Iată ce spune textul declarației: „Securitatea și apărarea noastră, în întregul lor, depind atât de volumul cheltuielilor, cât și de modul în care cheltuim. Investițiile sporite ar trebui direcționate pentru a ne realiza prioritățile în domeniul capabilităților și aliații trebuie să demonstreze, de asemenea, voința politică de a asigura capabilitățile necesare și de a disloca forțe atunci când este nevoie de acestea.”
Noi însă avem un guvern care pe parcursul întregului an nu a reușit să mențină promisiunile de alocare de fonduri pentru apărare – rectificarea din iulie lasă apărarea într-o situație incertă, deși au existat promisiuni ferme. S-au dat asigurări că noul context regional va impune o redimensionare bugetului de apărare. Voința politică se traduce la noi prin declarația ministrului Dușa, din iunie, conform căreia la următoarea rectificare de buget (din iulie) armata va primi o sumă semnificativă destinată continuării programului de modernizare și înzestrare. În iulie, MApN nu se afla, de fapt, pe lista ministerelor care primesc bani, s-au dat însă asigurări că există o strategie, au fost prevăzute cheltuieli, vor fi decontate și din fondul de rezervă, iar până la sfârșitul anului – promisiuni, din nou – va exista o creștere. Am auzit cu toții astfel de declarații în fiecare an, însă anul acesta criza ucraineană și tensiunile între NATO, UE și Federația Rusă au modificat complet situația. Iar noi auzim tot declarații.
Recitind acum nota pozitivă a concluziilor privind garanțiile de securitate obținute de România la acest summit, devine din ce în ce mai clar că ele nu se vor materializa curând. Riscă România să piardă cele obținute pe căi diplomatice din cauza lipsei de voință politică și a pomenilor electorale în prag de prezidențiale? Căci Guvernul continuă să aloce fondurile care îi sunt utile pe termen scurt, iar efectele se vor vedea mult timp de acum înainte.
Pe de altă parte, revenind astfel la cele două paliere ale declarației mele de azi, capacitatea de reacție a statului român în sprijinul comunităților de români de peste granițe, în contextul regional tensionat.
Ministrul delegat al românilor de pretutindeni, domnul Bogdan Stanoevici, a declarat recent, în contextul apropiatei campanii electorale, că numărul românilor din afara țării nu este cunoscut, datele sunt contradictorii, iar o evidență este greu de realizat. Nu discut tema în cheie electorală, ci exclusiv din perspectiva diplomatică și de securitate.
În ce măsură ne putem aștepta la un discurs, la acțiuni, la luări de poziție consistente și eficiente din partea statului român în privința etnicilor români care trăiesc în regiune,
în măsura în care se recunoaște deschis faptul că nu există nici măcar evidențe clare privind numărul acestor persoane?
De la începutul acestei crize, România a avut un profil diplomatic modest și ezitant, limitat de prea multe ori la declarații goale de conținut. Întrebarea este: în ce măsură reflectă ele doar o abordare în plan diplomatic, mai mult sau mai puțin fericită sau profesionistă? Sau în ce măsură ele devoalează, de fapt, probleme structurale, cum ar fi această lipsă a unor date elementare pentru a acționa în sprijinul românilor din regiune?
În ultima perioadă, au venit din partea Federației Ruse declarații de interes pentru România, prin vocea ministrului de externe Lavrov, care sublinia că „sud-estul Ucrainei este cel mai fierbinte punct al crizei ucrainene, însă nu trebuie uitate alte regiuni ale țării, unde etnicii maghiari, români, polonezi întâmpină probleme care sunt discutate în Europa, dar nu cu voce tare”. La fel, acesta a explicat că Federația dorește ca „rușii din Ucraina să trăiască alături de ucraineni, împreună cu maghiarii, cu românii, să conviețuiască așa cum făceau până acum. Vrem ca aceste comunități să fie respectate, să li se respecte drepturile.” Nu sunt declarații lipsite de importanță pentru noi pentru a înțelege abordările existente în plan regional.
Tăcerea diplomației române este o decizie bazată pe strategia de țară a României sau, pur și simplu, așteaptă să le spună tot Federația Rusă despre câți români este vorba și cum ar fi mai bine să procedeze?
„O nouă sesiune – oportunități și provocări pentru instituția parlamentară”
Începutul acestei sesiuni parlamentare se suprapune pe un context politic special, atât în plan intern, cât și internațional. Avem însă și o serie de oportunități pe care sper că le vom putea exploata în beneficiul puterii legislative, al Parlamentului României, dar și al statului român și al cetățenilor săi.
În plan intern, alegerile prezidențiale din această toamnă sunt o oportunitate pentru reașezarea echilibrului între puterea legislativă și executivă. În calitate de parlamentar, este principala cheie în care citesc proiectele politice actuale și reperul cel mai important pe termen mediu și lung în plan politic. Asumarea unui rol prezidențial în acord cu spiritul constituției și democrației și, în special, în acord cu principiile fundamentale ale procesului de elaborare a politicilor publice poate oferi Parlamentului României ocazia de a juca un rol mai activ și cu mai multă substanță.
Aș vrea să cred că experiența politică a acestor 10 ani, atât prin evoluțiile interne, cât și prin participarea noastră la luarea deciziilor în plan european, ne-a învățat ce este de făcut. Mai mult, cred că această experiență oferă suficiente învățăminte și soluții pentru a dezvolta instituția parlamentară. Da, cred că „a dezvolta” este termenul cel mai bun în acest context. În acord cu o viziune modernă și europeană asupra rolului administrației publice, Parlamentul României trebuie să se dezvolte și să-și contureze un profil de actor în elaborarea politicilor publice naționale, dar și o implicare mai de substanță în cele europene.
Modul în care Guvernul înțelege să intervină în plan legislativ este adesea regretabil. Avem exemple nenumărate, începând cu ceea ce putem numi „regulile jocului”, cum sunt ordonanțele recente, date în contextul alegerilor prezidențiale, și finalizând cu situații mult mai dureroase, cele cu impact negativ asupra politicilor publice. Un guvern care
blochează inițiativele parlamentarilor – singurii care comunică direct cu cetățenii și care încearcă să propună soluții pentru problemele oamenilor din colegii – sau un guvern care își asumă munca parlamentarilor, preluând proiecte în mod trunchiat, fără a înțelege utilitatea măsurilor pe care noi le-am promovat.
Un prim exemplu este legalizarea traseismului politic. Ne aflăm în fața unei situații extrem de grave, cu repercusiuni periculoase asupra democrației și statului de drept. Indiferent de strategiile și șansele din campanie, nu putem tolera acțiunile care au un efect negativ asupra bunei funcționări a statului și care depășesc limitele impuse de o competiție electorală echitabilă. Vor reuși doar să acutizeze instabilitatea politică de la nivel local și să îndepărteze electoratul de aleși. Vorbim, astfel, de acceptarea unor practici ce ar trebui sancționate, întrucât destabilizează încrederea cetățenilor în administrația publică locală și centrală, determinând, pe termen mediu și lung, o scădere a ratei de participare la vot. Și, pe fond, este doar o strategie nedemnă de asigurare a unei majorități confortabile pentru PSD, în consiliile locale și județene, pentru câștigarea alegerilor prezidențiale cu orice scop. În opinia mea, este o lipsă totală de responsabilitate și respect. Nu putem considera demnitățile publice ca reprezentând acele funcții care oferă aleșilor posibilitatea de a dispune după bunul-plac de anumite privilegii, întrucât aceștia au un mandat care implică o atitudine de responsabilitate față de electorat și de respectare a angajamentului asumat în perioada de campanie.
Apoi, cel mai recent argument pe care vi-l pot oferi pentru al doilea fenomen menționat privind practicile Guvernului este modul în care a fost modificată Legea Agenției Naționale a Locuințelor, în iulie, prin ordonanță. Am depus o inițiativă cu prevederi similare încă de anul trecut și cunosc bine situația. Guvernul acceptă, în sfârșit, cumpărarea în rate a locuințelor de către chiriași, așa cum propusesem și eu la solicitarea cetățenilor, dar dă o lege care nu rezolvă pe deplin problema nici pentru chiriași, nici pentru finanțarea construirii unor noi locuințe. Acum părțile interesate doresc amendarea legii. Un mod limitat de a înțelege legiferarea, un mod dezastruos de a face politici publice, un cerc vicios care poate fi rupt doar dacă raportul între puterea executivă și legislativă este corectat și, mai ales, dacă Parlamentul, ca instituție, își asumă întreaga muncă necesară pentru a face politici publice, nu doar pentru a amenda legi.
Avem în noua sesiune câteva priorități care au fost enunțate deja în spațiul public – să concretizăm un proiect absolut necesar pentru sute de mii de oameni, cum este cel al primei intabulări, să asigurăm condițiile exercitării dreptului de vot și pentru românii din străinătate, printr-un mecanism modern, cum este cel al votului prin corespondență.
Aș dori să completez această listă subliniind două aspecte importante.
În primul rând, adoptarea Codului silvic. Trebuie neapărat să finalizăm acest proiect, asigurându-ne că forma sa finală corespunde nevoilor României și cerințelor sectorului forestier. Pădurile românești au nevoie de principii moderne de management forestier și de mediu, precum și de protecție juridică eficientă împotriva tăierilor ilegale sau legale acum, dar iresponsabile. Cetățenii au nevoie de acest cod și nu mă refer aici doar la cei care dețin păduri, care activează în domeniul forestier sau în cele conexe, mă refer la toți cei care trăiesc în această țară, cei care își văd casele și munca distruse de inundațiile generate inclusiv de defrișări, cei care
au dreptul la energie mai ieftină și mai sigură, așa cum este energia verde, cei care au dreptul să trăiască într-un mediu curat și sănătos, care depinde într-o proporție covârșitoare de viața pădurilor noastre. Pe scurt, toți cetățenii.
În al doilea rând, există inițiative legislative solicitate și așteptate de cetățeni care zac în Parlament de luni de zile și campania electorală riscă să le distrugă definitiv. În lipsa unor evaluări profesioniste, pe criterii tehnice, riscă să fie „ucise” din motive politice, chiar dacă am lucrat la ele tocmai la cererea cetățenilor cărora le cerem din nou voturile.
Merită să uităm de reducerea TVA-ului la carne sau alte produse de bază, de eficientizarea procedurilor de adopție, de creșterea alocațiilor pentru copii, de protecția drepturilor consumatorilor, de drepturile profesorilor, de investițiile în agricultură sau chiar de Academia Română, doar pentru că este campanie?
Merită să ignorăm cererile chiriașilor ANL și să nu corectăm erorile lăsate în urmă de ordonanța Guvernului, doar pentru că este campanie? Eu nu o voi face și sper că vom rezolva aceste probleme.
Merită să nu oferim profesorilor un cadru legal clar și coerent, care să prevină blocajele cu care s-au confruntat în acest an, privind plata navetei?
Eu nu o voi face și sper că anul viitor problema va fi reglementată în mod riguros și sustenabil la nivel bugetar.
Ne dorim un nou președinte care să reechilibreze balanța între puterea executivă și legislativă, un echilibru în care Parlamentul să joace un rol normal.
Sunt sigur că va fi o temă centrală în campanie, dar sunt la fel de sigur că Parlamentul nu va avea rolul pe care-l merită, dacă nu și-l asumă în mod deschis, indiferent de mizele politice sau electorale care polarizează periodic sistemul, și voi continua să susțin acest principiu, indiferent de context.
Reiau analiza începută și mă refer la un al doilea mare palier. În plan internațional, această sesiune aduce pentru Parlamentul României o oportunitate importantă și o provocare majoră. Pe de o parte, începe un nou ciclu european, ca urmare a alegerilor europarlamentare din mai, cu un nou Legislativ comunitar și cu o nouă Comisie Europeană, dar și un nou exercițiu bugetar. Indiferent de alegerile noastre prezidențiale, Europa se mișcă în ritmul ei și Parlamentul României poate să profite de contextul european, dar și de cel regional, pentru a conta mai mult în procesul decizional, fie prin mecanismele instituționale, fie direct în jocul politic.
Pe de altă parte, în plan regional, mizele de politică externă și militară s-au transformat în provocări și riscuri de securitate. Ele se află în mod egal în sfera de analiză și acțiune a Parlamentului, dacă reușim să ni le asumăm ca atare.
În calitate de membru al grupurilor de prietenie cu Ucraina, Republica Moldova, Federația Rusă sau Turcia, dar și al Grupului Pro-America, fiecare cu mare relevanță în conflictul prezent, știu că diplomația parlamentară poate juca un rol complementar celei guvernamentale.
Mai mult, privind lipsa sistematică a unor inițiative de fond ale ministerului de resort, menite să crească profilul regional al României și să-i securizeze obiectivele strategice, cred că Parlamentul României trebuie să aibă un cuvânt de spus. Este o provocare serioasă pentru rolul pasiv jucat de Legislativul român până în ziua de azi, dar este la fel de sigur că războiul nu ține cont de campanii electorale.
„Reducerea TVA la carne – Guvernul ignoră cu rea-voință munca parlamentarilor”
Guvernul își definește și implementează strategia în materie de politici publice ignorând în mod sistematic munca parlamentarilor și a întregului Legislativ. Am atras atenția de mai multe ori privind nocivitatea acestui mod de a înțelege elaborarea politicilor publice. Cel mai grav este că, în acest mod, consecințele negative sunt suportate de cetățeni.
Premierul Victor Ponta i-a cerut zilele trecute ministrului agriculturii, Daniel Constantin, să identifice următoarea țintă de reducere a TVA, în condițiile în care această măsură aplicată pe lanțul de panificație s-a dovedit corectă din punct de vedere fiscal-bugetar.
Pe bună dreptate, putem considera că este o veste bună, atât prin faptul că a existat un impact pozitiv al măsurii pentru pâine, cât și prin faptul că se ia în considerare extinderea măsurii. Dar are șanse să fie aplicată?
Carnea putea beneficia deja de o reducere de TVA în măsura în care majoritatea parlamentară și Guvernul ar fi fost de bună-credință. În Parlament există o inițiativă legislativă ce are tocmai acest obiect de reglementare. Este semnată de numeroși parlamentari liberali și a fost depusă încă din luna martie a acestui an.
Ce s-a întâmplat? Comisia de finanțe a Senatului a dat raport negativ, chiar înainte să primească punctul de vedere al Guvernului. La fel, plenul Senatului a votat la final de sesiune respingerea propunerii. Guvernul a transmis ulterior un punct de vedere negativ, ferm, fără drept de apel, iar acum propunerea este la Camera Deputaților, Cameră decizională. Dacă ar exista voință politică, măsura poate fi adoptată în câteva zile. Așa cum este cazul ordonanțelor recente – reducerea CAS, dar și o serie de pomeni electorale –, care sunt adoptate acum în viteză maximă.
Din păcate, sunt aproape convins că Guvernul nu-și va revizui atitudinea nici față de această măsură a reducerii TVA la carne pe care o susțin parlamentarii liberali, nici față de Parlament. Declarația premierului este una electorală, iar dacă se va decide alegerea unui nou produs pentru extinderea măsurii, vom avea tot o ordonanță guvernamentală.
Patronatele din industria cărnii au solicitat în repetate rânduri reducerea TVA la carne și produse din carne de la 24% la 5%, argumentând că măsura ar urma să combată evaziunea fiscală din domeniu.
Are acum nevoie Guvernul de un studiu atent din partea Ministerului Agriculturii? Nu. Ar fi nevoie doar de voință politică. Sectorul cărnii a expus clar problema.
Are acum nevoie Guvernul de timp pentru a elabora un nou proiect de lege? Nu. Ar fi nevoie doar de voință politică, proiectul există.
Probabil că are nevoie doar de un moment electoral prielnic, în această toamnă. Experiența politică mă face să cred că, având în vedere modul evaziv în care a fost formulată cererea premierului către Ministerul Agriculturii, totul va rămâne doar o promisiune. Vom afla ulterior că „nu este un context bugetar favorabil”.
Rog Guvernul să reanalizeze această propunere legislativă aflată în Parlament. Mai sunt, probabil, și alte propuneri similare. Dacă este de bună-credință și dorește cu adevărat reducerea evaziunii fiscale și reducerea poverii de pe umerii cetățenilor, să dea undă verde proiectelor de reducere a TVA la produse de bază.
*
De asemenea, vă rog pe dumneavoastră, colegii din Camera Deputaților, să susțineți această propunere legislativă privind reducerea TVA la carne, în comisii și în plen. În mod ironic, Comisia de agricultură a Senatului i-a dat în primăvară aviz pozitiv. Așadar, cei din sector înțeleg corect problema, indiferent de culoarea politică pe care o au. Sunt convins că și la nivel de minister există susținere pe partea tehnică.
Totul ține de voința politică. Declarativ, am aflat zilele trecute că Guvernul ne susține. Avem și noi o șansă ca voința politică – a noastră, a parlamentarilor – să lucreze în beneficiul cetățenilor și al întregului sistem politic, sistem cu un parlament întărit. Vă rog să o luăm în considerare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.