Monitorul Oficial·Partea II·2 martie 2007
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Ion MÓnzÓn„
Discurs
Declara˛ie politic„ intitulat„ îTraian B„sescu — de la pre∫edinte-juc„tor la pre∫edinte-infractor“
M„ num„r printre cei care nu au niciun dubiu cu privire la vinov„˛ia pre∫edintelui Traian B„sescu Ón scandalul bile˛elului adresat fostului ministru Gheorghe Dobre. Av‚nd Ón vedere c„ B„sescu este principalul inculpat Ón Dosarul îFlota“, suta de miliarde oferit„ afaceristului Dumitru Buc∫aru nu reprezint„ dec‚t dovada c„ n„ravul din fire n-are lecuire.
De fapt, pre∫edintele a fost sincer. A m„rturisit Ónc„ de la Ónceput c„ vrea s„ fie un pre∫edinte-juc„tor. Noi suntem cei care n-am Ón˛eles c„ Ón jocul preziden˛ial nu exist„ echipe, juc„tori sau arbitri. Traian B„sescu n-are nevoie de a∫a ceva. El vrea s„ fie at‚t cel care centreaz„, c‚t ∫i cel care d„ cu capul. La propriu, fiindc„ poate v„ aminti˛i c„, la nevoie, ∫eful statului poate recurge la acest gest preziden˛ial, cum a f„cut cu acel arab care se opunea, pe vremuri, demol„rii buticului s„u de c„tre primarul general Traian B„sescu.
Revenind la povestea penibil„ prin care pre∫edintele a impus ministrului transporturilor de la acea vreme, pedistul Gheorghe Dobre, s„ alimenteze conturile unuia dintre afaceri∫tii implica˛i penal Ón jaful de la S.N.C.F.R. — Buc∫aru fiind chiar cercetat de D.N.A. pentru acest lucru —, trebuie subliniat un lucru: departe de a fi prezente Ón Parlament, a∫a cum Óncearc„ s„ insinueze Traian B„sescu, mafia ∫i grupurile de interese ∫i-au g„sit principalul sediu la Cotroceni, sub obl„duirea singurului ∫ef de stat din lume care s-a urcat beat la volan, dup„ o noapte de be˛ie.
Cazurile rezolvate pe filiera Udrea—Coco∫ sunt probabil mult mai numeroase. Indiferent c‚te bilete ∫i rezolu˛ii b„sesciene vor mai ie∫i la iveal„, efectul lor va fi Óns„ de acum nul. Am realizat cu cine avem de-a face. Pre∫edintele este un adev„rat Mesia pentru to˛i golanii ∫i derbedeii care pr„duiesc bugetul de stat. Spre deosebire de cet„˛enii de r‚nd, ale c„ror memorii ∫i peti˛ii sunt remise unor func˛ionari din cadrul Pre∫edin˛iei, rechinii afacerilor beneficiaz„ de un tratament preferen˛ial, cauzat de apartenen˛a lor la grupurile de interese ∫i la îsistemul tic„lo∫it“, pe care B„sescu le incrimineaz„ oral, dar le coordoneaz„ Ón mod real.
E adev„rat, este imposibil de acceptat modul incalificabil Ón care pre∫edintele B„sescu Ón˛elege s„ compromit„ prestigiul func˛iei Ón care a fost ales de c„tre rom‚nii p„c„li˛i de ˛epele pe care acest farsor le promitea Ón gura mare, Ón timp ce reclama sus ∫i tare fraudarea alegerilor. Œnceput sub semnul deturn„rii voin˛ei populare, pentru c„ Ónsu∫i pre∫edintele a recunoscut c„ P.S.D. a c‚∫tigat alegerile ∫i doar interven˛ia Cotroceniului a determinat accesul la putere al P.N.L. ∫i P.D., mandatul lui Traian B„sescu a reu∫it s„ dinamiteze rela˛iile institu˛ionale dintre Pre∫edin˛ie, Guvern ∫i Parlament, ca ∫i func˛ionarea normal„ a justi˛iei din Rom‚nia.
Dar cea mai grav„ acuza˛ie care Ói poate fi adus„ fostului ∫ef de agen˛ie de la Anvers, al c„rui dosar la Securitate s-a evaporat Ón mod misterios, este faptul c„ a