Adrian Miroslav Merka

Declarația mea politică vrea să sublinieze sentimentele de unitate, solidaritate și colaborare dintre poporul român și popoarele slovac și ceh din trecut, prezent și viitor.

Sentimentul de unitate, solidaritate sau colaborare trebuie să definească relația dintre statul român și statele slovac și cel ceh, dintre popoarele noastre și dintre minoritatea etnică slovacă și cehă din România și comunitatea românească. Istoria certifică această relație de unitate, pe care eu o consider una specială și pe care vreau să o invoc ori de câte ori am ocazia.

În perioada decembrie 1944 – mai 1945 Armata Română a avut o contribuție decisivă în ceea ce privește eliberarea Slovaciei și Cehiei de sub ocupație nazistă. Omagiem soldații români care au contribuit la acest fapt zi de zi, ne aducem aminte de ei zilnic când vedem troițele, monumentele, obeliscurile sau cimitirele militare ce există în peste 50 de localități din Slovacia. Aceste însemne omagiale au creat o legătură adâncă, durabilă între cele două state, legătură pe care o simt și azi și vreau să continuăm în același mod.

Parcurgând documente istorice și mărturii ale celor ce au participat la eliberarea Slovaciei, îmi aduc aminte cu emoție câteva pasaje: cum generalul român Gheorghe Avramescu îi atenționa pe soldații români de faptul că intră „într-o țară prietenă, care ne-a arătat întotdeauna cea mai mare și sinceră prietenie și fiecare ostaș trebuie să caute a fi cât mai blând și corect cu populația, tratând-o ca și când ar fi românească” sau cum o învățătoare din localitatea Palanka spunea că „a așteptat de multă vreme ziua de astăzi ca să vă primim aici, în țara noastră slovacă, unde frații din munții Tatra vă așteaptă cu nerăbdare. V-am așteptat fiindcă știam că ne aduceți eliberarea de sub jugul ocupanților germani... Sfântă și frumoasă este misiunea dumneavoastră de a reda poporului nostru libertatea și posibilitatea de a-și croi un destin propriu”.

Un alt moment semnificativ al istoriei noastre comune, pe care nu am cum să nu îl menționez, prin prisma importanței gestului făcut de statul român la momentul respectiv, care a consolidat și a sporit colaborarea și unitatea dintre slovaci și români este refuzul categoric al României de a participa la invadarea Cehoslovaciei din 21 august 1968. Această poziție a statului român a fost apreciată și atunci, dar vreau să mai subliniez încă o dată gestul statului român prin care și-a demonstrat solidaritatea cu statele și popoarele slovac și ceh.

Aceste momente semnificative ale istoriei, coroborate cu alte numeroase legături diplomatice, economice sau culturale au contribuit la o relație foarte strânsă, la o unitate între cele două popoare și la stabilirea unor deziderate comune.

Am ratificat în martie 1994 Tratatul de prietenie și colaborare dintre România și Slovacia. Acest tratat este actul care a consfințit oficial relațiile de prietenie și colaborare în domeniul securității, dezvoltarea și consolidarea democrației în cele două state și la nivel european, strânse relații economice pe toate segmentele, proiecte comune în domeniul cultural, științific și al învățământului. Ne-am propus împreună aderarea la NATO, aderarea la Uniunea Europeană și am reușit. Slovacia a fost primul stat membru al Uniunii Europene care a ratificat Tratatul de Aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană și statul cu care România a avut consultări permanente în procesul de integrare a statului român în Uniunea Europeană.