Anghel Stanciu

Declarația noastră de astăzi are ca obiect: „Actuala politică a Guvernului în privința posibilei reconfigurări, pe teritoriul României, a 16 regiuni și respectiv 5 macroregiuni de dezvoltare”.

Împărțirea administrativă a României a constituit, de-a lungul istoriei, un obiectiv prioritar al conducătorilor, respectiv al Guvernului României.

Aceasta a făcut ca încă de la Alexandru Ioan Cuza, teritoriul Principatelor Unite, Moldova și Țara Românească, să fie „împărțită în fascicule de putere” – ținuturi conduse de un jude, căpitan de județ, ispravnic sau pârcălab.

În epoca modernă – România, în anii 1918, 1940, 1944, 1950, 1956, 1960, 1968, 1981, 1995, a suportat succesive „discretizări” administrative ale teritoriului său, cu o dinamică a cheltuielilor aferente mereu în ascensiune, în pofida altor domenii prioritare, ca învățământul sau sănătatea.

Astfel, între anii 1950 și 1952, România avea 28 de regiuni, inclusiv Regiunea Stalin. După doi ani, în anul 1952, teritoriul țării a fost reîmpărțit în 18 regiuni, apărând pentru prima dată Regiunea Autonomă Maghiară (cu zonele Mureș–Harghita–Covasna), ca ulterior să dispară două regiuni (Arad – 1956 și Bârlad – 1956), rămânând, până în anul 1960, 16 regiuni. Menționăm, între acele 16 regiuni, alături de Regiunea Mureș Autonomă Maghiară, Regiunea Cluj, Regiunea Oradea și, respectiv, Regiunea Baia Mare. În 1968 se revine la 35 de județe, urmate apoi de existența a 39 de județe și, în final, din 1995, 41 de județe.

Iată, stimate doamne și stimați domni deputați, odiseea împărțirii administrative a României.

Odată cu intrarea în Uniunea Europeană, pe considerente statistice, în baza nomenclatorului NUTS 1 și respectiv NUTS 2 și a Regulamentului CE nr. 176/2008/CE, publicat în JOL 61/2008, s-au constituit, ca urmare a aderării României la UE, 4 Macroregiuni de dezvoltare de nivel NUTS 1 (Nomenclatorul Uniunii Teritoriale pentru Statistică), și anume:

– Macroregiunea 1 (include euroregiunile Nord-Vest și Centru);

– Macroregiunea 2 (include euroregiunile Nord-Est și Sud-Est);

– Macroregiunea 3 (include euroregiunile Sud-Muntenia și București-Ilfov);

– Macroregiunea 4 (include euroregiunile Sud-Vest Oltenia și Vest).

Totodată, s-au constituit, conform Nomenclatorului Uniunii Teritoriale pentru Statistică (NUTS 2), 8 regiuni (euroregiuni) de dezvoltare, existente în prezent, și anume: EUROREGIUNI constituite în baza Legii nr. 315/2004

|1 2|3 4|5 6|7 8| |---|---|---|---| |Nord-Vest<br>Centru|Nord-Est<br>Sud-Est|Sud<br>București și Ilfov|Sud-Vest<br>Vest| |Bihor|Bacău|Argeș|Dolj| |Bistrița-Năsăud|Botoșani|Călărași|Gorj| |Cluj|Iași|Dâmbovița|Mehedinți| |Maramureș|Neamț|Giurgiu|Olt| |Satu Mare|Suceava|Ialomița|Vâlcea| |Sălaj|Vaslui|Prahova|Arad| |Alba|Brăila|Teleorman|Caraș-Severin| |Brașov|Buzău|București|Hunedoara| |Covasna|Constanța|Ilfov|Timiș| |Harghita|Galați||| |Mureș|Tulcea||| |Sibiu|Vrancea||| |**Macroregiunea 1**|**Macroregiunea 2**|**Macroregiunea 3**|**Macroregiunea 4**|