Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 martie 2009
procedural · respins
Dan Voiculescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Declarația politică de astăzi se intitulează „Și statul trebuie să plătească”.
Întârzierile la rambursarea TVA pot destabiliza economia națională. Termenul legal de soluționare a unei cereri de rambursare de TVA este de 45 de zile. Reglementările legale actuale instituie acest termen generos în care statul se creditează, practic, fără dobândă din banii firmelor private. Situația este cu atât mai gravă cu cât în peste 50% din cazuri nici acest termen nu este respectat.
Un singur exemplu: la finele lunii februarie, în sectorul 1 din București pentru 57% din cererile de rambursare era depășit termenul legal de soluționare.
Puternic afectați de lipsa de lichidități, mulți agenți economici viabili sunt falimentați de aceste întârzieri care îi împiedică să-și îndeplinească obligațiile financiare.
În situația actualei crize economice, redundanța procedurilor birocratice și întârzierile constante la rambursarea de TVA au devenit un obstacol major în calea funcționării economiei românești, iar câștigul statului din creditarea implicită prin TVA este doar unul aparent, pentru că niciun stat nu poate prospera falimentându-și agenții economici. Pe termen lung, toate pierderile firmelor private se vor regăsi în bugetul de stat.
În consecință, interesul general al statului și al agenților economici deopotrivă este să se simplifice procedurile birocratice și să se scurteze termenele prevăzute pentru rambursarea TVA.
Totodată, este esențial pentru funcționarea întregului sistem să se prevadă penalități pentru întârzierile la rambursarea de TVA. Dincolo de evidenta necesitate economică, este și o formă de respect pentru contribuabilul obligat să plătească penalități pentru orice întârziere ca și statul, la rândul său, să plătească pentru propriile întârzieri.
Miza nu este să creăm penalități, miza este să ne asigurăm că termenele sunt respectate. Cred cu tărie în rolul preventiv pe care îl va avea un regim sancționator concret.
Personal, asumându-mi responsabilitățile cu care am fost învestit, mă voi implica direct în identificarea unei soluții pentru problema rambursărilor de TVA.
În acest sens, voi iniția și modera consultări directe între reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice și cei ai mediului de afaceri. Fiecare dintre noi are puterea de a determina schimbarea în bine a economiei naționale. Trebuie doar să vrem.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.