Declarația politică este intitulată „Analfabetismul — o problemă a României, și nu numai”.
Ziua Internațională a Alfabetizării se marchează din anul 1966, la inițiativa Congresului mondial pentru lichidarea analfabetismului, desfășurat la Teheran în septembrie 1965.
La 19 decembrie 2001, Adunarea Generală a ONU a proclamat, prin Rezoluția 56/116, perioada 2003—2012 „Deceniul ONU pentru alfabetizare: educație pentru toți”.
Adunarea reafirmă că alfabetizarea tuturor persoanelor este miezul noțiunii de educație de bază pentru toți, iar formarea unui mediul creativ de alfabetizare este esențial pentru eradicarea sărăciei, stabilirea egalității șanselor și asigurarea unei dezvoltări durabile.
Adunarea Generală a cerut tuturor guvernelor să dezvolte baze de date reale privind alfabetizarea și să conceapă noi strategii pentru îndeplinirea obiectivelor deceniului. A mai cerut tuturor guvernelor, instituțiilor și organizațiilor economice și financiare naționale și internaționale să ofere un sprijin mai mare, financiar și material, pentru eforturile de creștere a gradului de alfabetizare. Adunarea Generală a invitat statele membre, agențiile ONU și organizațiile interguvernamentale și neguvernamentale să-și intensifice eforturile pentru implementarea Planului internațional de acțiune al deceniului (Rezoluția 59/149).
Alfabetizarea este abilitatea de comunicare prin scris, vorbire sau limbaj de mișcare, cum ar fi limbajul semnelor. În contextul educației adulților, alfabetizarea se referă la nivelul de funcționare a abilitaților de citire, scriere, vorbire și ascultare, care permit elevilor să se implice în schimburi simple și familiare conectate cu educația, instruirea, munca și rolurile sociale.
Alfabetizarea dă posibilitatea oamenilor de a-și îmbunătăți mijloacele de existență, de a participa la luarea deciziilor în cadrul comunității, de a avea acces la informații privind îngrijirea sănătății și multe altele. Mai mult decât atât, se permite indivizilor să-și realizeze drepturile ca cetățeni, ca oameni.
Conform celui mai recent raport publicat de Institutul de Statistică al UNESCO în anii 2007—2008, în lume există peste 774 de milioane de adulți și 75 de milioane de copii care nu știu să scrie și să citească. Peste 64% din adulții analfabeți sunt femei.
Alfabetizarea nu înseamnă doar scris și citit, în plus, ea se referă la respect, la posibilități și la evoluție, dar chiar și în rândul celor care sunt la începutul procesului de educație rata abandonului școlar este foarte ridicată.
Există diferite companii și organizații caritabile care sprijină lupta împotriva analfabetismului. Programele UNESCO pentru alfabetizare au ca scop crearea unei lumi educate și promovarea alfabetizării pentru toți.
Ultima statistică oferită de UNESCO în legătură cu nivelul alfabetizării pe glob cuprinde situația raportată de 177 de state. Țările care raportează cea mai bună situație a alfabetizării sunt Cuba, Estonia și Polonia, în proporție de 99,8. O rată de alfabetizare apropiată raportează și Barbados, Letonia și Slovenia, cu 99,7%, și Belarus și Lituania, cu 99,6%, ceea ce face ca țările baltice, Estonia, Letonia și Lituania, să conducă în clasamentul alfabetizării pe întregul glob.
Alte 32 de state au un procent de alfabetizare de peste 99. Dintre acestea fac parte Ungaria, Austria, Belgia, Canada, Germania, Japonia, Spania, dar și state aflate în componența URSS până acum două decenii: Kazahstan, Tadjikistan, Moldova, Uzbekistan sau Ucraina.
Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii ocupă aceeași poziție, cu 99%, dar se află la coada statelor care au reușit să ajungă sau să treacă acest prag.
România se află pe locul 53, cu un procent de 97,3 al ratei alfabetizării. În fața sa, în imediata apropiere, se află Mongolia și Sfântul Kitts și Nevis, cu un procent ușor mai ridicat. Imediat după țara noastră se află Argentina și Israel, care sunt singurele state după noi care mai reușesc să treacă de pragul de 97%.
Pe locurile cel mai joase ale clasamentului, dintre cele 177 de state pentru care există raportări, se afla Burkina Faso, Mali și Ciad, fiecare dintre ele prezentând o rată de sub 25% la alfabetizare.
Campania globală pentru educație este un eveniment desfășurat anual, la nivel mondial, de o coaliție de asociații de caritate, sindicate și grupuri de cetățeni din întreaga lume și care, începând cu anul 2001, este coordonat în România de organizația „Salvați Copiii!”.
Campania militează pentru dreptul tuturor persoanelor de a învăța să scrie și să citească, indiferent de vârsta pe care o au, precum și pentru dezvoltarea programelor de sprijinire a celor afectați de analfabetism în vederea acoperirii decalajului social.
Aceasta dorește să reprezinte un factor de presiune la nivelul liderilor de opinie și al autorităților, arătând că este timpul demarării de acțiuni pentru a nu se permite încă unei generații de copii și adulți să nu beneficieze de educație. Eșecul de a asigura dreptul la educație pentru toți cetățenii reprezintă o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului.
La 12 mai 2009 în toate orașele din România a avut loc evenimentul „Lecția de citire”, manifestare de combatere a analfabetismului. Campania globală pentru educație a mobilizat în România, anul acesta, peste 530 de școli din 38 de județe, unde copiii s-au implicat în activități care au subliniat importanța educației. S-a cerut guvernanților să garanteze accesul egal la educația primară pentru toate persoanele.
În rândul celor 180 de țări în care analfabetismul reprezintă o problemă se află și România și, conform „Obiectivelor de educație pentru toți”, semnate în 2000 la Dakar, până în 2015 numărul analfabeților ar trebui redus la jumătate.
Una dintre realizările regimului trecut, tipică pentru regimurile totalitare — alfabetizarea în masă —, a fost realizată prin campaniile de educație pentru adulți.
Peste 500.000 de persoane sunt analfabete, iar 76% din acestea provin din mediul rural. 70.000 de copii sunt nevoiți să muncească, în loc să învețe, și o treime dintre cei care muncesc pe stradă sunt analfabeți.
Rata abandonului școlar s-a triplat din anul 2000 până în anul 2007, iar studiile arată că una din cinci persoane de etnie romă este analfabetă.
Raportul de monitorizare al Comisiei Europene pe 2008 pentru România arată că 53,5% din adolescenți au abilități reduse de a citi, de a scrie și de a efectua calcule matematice elementare.
Analfabetismul funcțional în România este în continuă creștere, în timp ce rata analfabetismului clasic în România atinge un nivel de circa 2%.
Peste 40% din elevii români au performanțe sub standardele PISA ( _Programme for International Student Assessment_ /Programul internațional de evaluare a elevilor).
Șansele de accedere în învățământul secundar sunt considerabil mai reduse în cazul copiilor din mediului rural. Pentru anul școlar 2006—2007 s-a înregistrat o diferență de 28,6% între elevii cuprinși în învățământul liceal și profesional la nivelul mediului urban față de mediul rural.
În ceea ce privește gradul de alfabetizare, școlile pot dezvolta programe de tipul „A doua șansă”, cu acordul inspectoratelor județene, însă slaba promovare a acestui program la nivelul unităților de învățământ și al comunităților, precum și lipsa formării cadrelor didactice pentru nevoile speciale de educație ale copiilor din categorii defavorizate și ale adulților determină existența unui număr redus de inițiative de dezvoltare a acestor programe la nivel local.
Rata analfabetismului în rândul persoanelor de etnie romă se menține la o valoare ridicată — 80% din copiii care nu beneficiază de nicio formă de educație aparțin acestei etnii, conform evaluării din raportul de țară, realizată în anul 2007 de „Roma Education Fund” — „Advancing Education of Roma in Romania”.
Copiii străzii reprezintă încă un segment defavorizat în raport cu accesul la educație. Faptul că cei mai mulți dintre aceștia sunt obligați să muncească pentru a-și câștiga existența determină o participare redusă la educație.
Având în vedere că, deseori, copiii străzii încep școala sau sunt reintegrați școlar la o vârstă mai mare decât cea normală, programele de tipul „A doua șansă” reprezintă singura alternativă de educație pentru mulți dintre acești copii.
Slaba colaborare dintre școli și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, precum și lipsa de formare a cadrelor didactice în ceea ce privește nevoile de învățare ale copiilor din categorii defavorizate fac însă destul de dificilă integrarea și menținerea lor în școală.
Accesul la o educație de calitate pentru copiii romi reprezintă o problemă complexă care decurge din varietatea contextelor educaționale în care se desfășoară educația copiilor romi în prezent, dar și din influența unor factori de mediu, socioeconomici, cu impact direct sau mediat asupra educației formale.
Ca orice minoritate, minoritatea romă trebuie să se bucure de toate drepturile înscrise în documentele internaționale. Faptul că romii constituie o minoritate etnică defavorizată și discriminată este recunoscut la nivel internațional.
Una dintre marile probleme cu care se confruntă mediile politice, socioeconomice, culturale sau civice din România o reprezintă educația copiilor romi. Abandonul școlar, lipsa nemotivată de la școală pe perioade lungi, rezultatele slabe la învățătură sunt efectele marginalizării sociale și ale discriminării cu care se confruntă elevii romi. România are una dintre cele mai mari comunități de romi din Europa, de 530.000 de persoane, potrivit recensământului din 2002, și de 2,5 milioane, potrivit organizațiilor nonguvernamentale.
Doar 20% din copiii romi frecventează grădinița, 20% nu sunt înscriși la școală, 30% abandonează școala înainte de absolvirea ciclului gimnazial, 50% sunt analfabeți sau semianalfabeți. Copiii romi sunt deseori discriminați: învață în clase sau școli separate, puși în ultimele bănci ale clasei, tratați cu indiferență, agresați verbal de către copii sau profesori.
Atragerea elevilor acestei etnii către școală ar trebui să se facă prin organizarea cât mai plăcută a procesului didactic, prin programe educaționale alternative, prin activități extrașcolare nonformale de petrecere a timpului liber.
Este necesar ca, pentru atragerea copiilor în școli și grădinițe, cadrele didactice și copiii să fie educați în spiritul toleranței și nediscriminării. Oferind consiliere părinților romi, cadrele didactice trebuie să atragă familiile la activități extrașcolare. Stabilindu-se un climat bun de cooperare între școală și familie, copiii romi vor avea de câștigat, aceștia fiind trimiși la școală chiar de către părinți.
Cadrul didactic trebuie să cunoască faptul că activitățile de predare, de îndrumare pentru elevii romi, de colaborare cu părinții romi necesită un anumit specific. Mulți copii romi întâmpină în clasa I dificultăți foarte mari: mânuirea stiloului, integrarea în colectivitate, înțelegerea unor noțiuni și cuvinte.
Se impune, în acest caz, o nuanțare a muncii învățătorului cu astfel de copii, în măsura în care cerințele programei școlare și timpul limitat afectat procesului instructiv-educativ permit aceasta. În plus, unii copii, la venirea în clasa I, nu cunosc decât limba maternă.
Din anul 2000, ministerul de resort a demarat un proces semnificativ de elaborare a unei strategii nivel național în domeniul învățământului, destinată și acestei categorii de copii.
Ministerul Educației, Cercetării și Inovării a elaborat și implementat, în parteneriat cu organismele internaționale, ONG-urile și autoritățile publice locale, proiecte care vizează stimularea participării școlare a copiilor romi și diminuarea abandonului: „Dezvoltarea capacității comunităților de romi de a retrage copiii din formele periculoase de muncă și de a-i integra în sistemul de educație națională”, „Participarea școlară a copiilor romi” etc.
Numărul copiilor romi școlarizați în ultimii 20 de ani a crescut de peste două ori și jumătate. Există cadre didactice de etnie romă și există locuri rezervate elevilor acestei etnii în licee: peste 2.600 de locuri acordate anual și peste 500 în universități.
Abandonul școlar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea contemporană. Abandonul școlar se regăsește în rândul grupurilor defavorizate și este generat de sărăcie și marginalizare, de costurile colaterale pe care le presupune învățământul. Acesta creează condițiile eșecului integrării sociale, în sensul că reduce semnificativ șansele autorealizării în domeniile de activitate.
Chiar dacă astăzi nu simțim încă efectele abandonului școlar, cu siguranță efectele lui se vor simți foarte curând. Abandonul școlar este rezultanta unei combinații de cauze interne și externe, de factori interni și factori externi. Fiecare abandon are o istorie personală și socială legată de modul cum se aplică diferențiat principiul dezvoltării.
Cauzele care generează acest fenomen sunt multiple. În primul rând, una din cele mai grave cauze constă în aceea că școala a ajuns să fie abandonată pentru că nu mai este percepută ca valoare în sine. Școlile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie și lipsa oportunităților de succes socioprofesional pentru absolvenți.
Lipsiți de motivație, mulți dintre elevii claselor gimnaziale renunță în primii ani de studiu, rămânând să dea o mână de ajutor în gospodăriile proprii sau muncind ca zilieri la oameni mai avuți din sate. Sărăcia comunităților din zonele defavorizate limitează posibilitățile părinților de a oferi copiilor resursele necesare educației. Această stare provoacă, deseori, exploatarea copiilor prin muncă de către părinți.
Mediul sociocultural de proveniență a elevilor este una dintre cele mai importante variabile în reușita sau în eșecul școlar și profesional al elevului. Este foarte importantă
atitudinea familiei în raport cu școala. Cunoașterea acestor atitudini și identificarea surselor de posibile tensiuni sau blocaje manifestate în raport cu cariera școlară a tinerilor constituie un factor important in prevenirea abandonurilor.
a) Climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon școlar. Astfel, dezorganizarea vieții de familie, consecință a divorțului, climatul familial conflictual și imoral, excesiv de permisiv, divergența metodelor educative și lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau, dimpotrivă, tiranică a acestora, iată alte câteva aspecte care conduc spre abandonul școlar;
b) Factorii de natură socială și economică cum ar fi: crize politice, economice, sociale și morale, prăbușirea sistemului de protecție socială, confuzia sau absența unor norme sau valori, iată alte cauze care conduc la dezorientarea elevilor, îndepărtarea lor de mediul educațional și, în final, la abandon școlar;
c) Factorii de natură educațională — insubordonare față de normele și regulile școlare, chiul, absenteism, repetenție, motivații și interese slabe în raport cu școala, greșelile dascălilor (de atitudine și relaționare, competență profesională, autoritate morală) — au și ei un rol important în apariția fenomenului de abandon școlar;
d) Anturajul de proastă calitate care debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din copilărie, dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a capta obiecte, haine sau mâncare pe căi ocolite, necurate — iată alte cauze pentru care elevul abandonează școala.
Măsuri de prevenire a abandonului școlar:
— psihopedagogice și psihosociologice — urmăresc cultivarea unor relații interpersonale adecvate pentru realizarea unei inserții sociofamiliale pozitive;
— socioprofesionale — ele decurg din măsurile psihopedagogice și psihosociale, urmărind prevenirea riscurilor de abandon;
— psihiatrice — depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale, emoționale, tendințe agresive;
— juridico-sociale — aceste măsuri permit creșterea gradului de influențare socială prin popularizarea legilor și prin propaganda juridică, în general.
Abandonul școlar are consecințe îngrijorătoare: violența, consumul de droguri, traficul de ființe umane, delincvența, prostituția.
Lipsa instruirii școlare și profesionale va scădea șansele pe piața muncii și va crește riscul de excludere socială, iar efectul pe termen lung este căderea sa sub pragul de sărăcie. Este imperios necesar ca școala și toate instituțiile abilitate ale statului să sprijine mai mult procesul instructiveducativ, eradicarea sărăciei, diminuarea delincvenței, a abandonului școlar.
Problema analfabetismului afectează sute de milioane de oameni. Incapacitatea de a citi și inabilitatea de a înțelege ceea ce se citește sunt stigmate care condamnă la marginalizare socială, restrâng posibilitățile de integrare pe piața muncii și sunt direct corelate cu un nivel crescut al sărăciei, al criminalității.
Ziua Internațională a Alfabetizării — alfabetizarea globală trebuie promovată și sprijinită cu resursele necesare pentru obținerea unui real progres. Accesul la educație reprezintă un instrument capabil să faciliteze sau să restricționeze integrarea socială, să mărească sau să reducă șansele de reușită ale generației tinere.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.