Declarația politică este intitulată „Bursa – alternativă viabilă pentru finanțarea economiei românești”.
Cum poate fi descrisă situația actuală de pe piața de capital și care ar trebui să fie, în mod normal, capitalizarea Bursei de Valori București?
Sunt multe lucruri care pot fi, în general, comentate despre piața noastră de capital, dar cel mai important și vizibil aspect este dimensiunea acesteia raportată la economia locală.
Cu o capitalizare bursieră în PIB (produsul intern brut) de doar 9%, Bursa de Valori București (BVB) poate fi considerată a treia cea mai mică bursă din Europa, o capitalizare bursieră mai mică de atât, evident, raportat la dimensiunea economiei, având doar Slovacia (5,6% raportat la PIB) și Letonia (3,74% raportat la PIB).
Am luat în calcul date despre burse conform statisticilor Bloomberg, dar țin să precizez totuși că nu sunt luate în evidență burse din Albania, Moldova, Macedonia sau Bosnia, din cauza dificultății în colectarea datelor necesare calculării unor astfel de statistici.
În alte țări emergente din Europa, care apar în mod frecvent în rapoarte macroeconomice comparative alături de România, bursa reprezintă o componentă importantă a sistemului financiar, reprezentând un instrument important de finanțare–economisire în rândul companiilor și al populației.
Capitalizarea bursieră reprezintă un procent de 23%, raportat la PIB, în Ungaria, de 27% în Ucraina, de 40% în Croația, de 24% în Cehia, de 35% în Polonia și de 37% în Turcia. Așadar, un procent normal capitalizare/PIB pentru o piață emergentă este cuprins între 20% și 40%, ceea ce ar însemna că o capitalizare normală a bursei din România, în condițiile în care BVB ar funcționa într-adevăr ca un instrument de finanțare–economisire, ar fi de 98 de miliarde– 196 de miliarde de lei. Scăzând capitalizarea Erste Bank, capitalizarea BVB din acest moment este de 43,96 miliarde de lei, ceea ce ar însemna că aceasta ar trebui să crească cu minimum 100% pentru a fi reprezentativă pentru economia românească.
Indiferent de contextul economic, nerezidenții au rămas prezenți la BVB, fiind cumpărători neți în 9 din ultimii 11 ani pentru care există date disponibile realizării unei asemenea statistici. Singurii ani în care aceștia au vândut mai mult decât au cumpărat au fost 2001 și 2008, anul căderii Lehman Brothers.
Cea care a avut de suferit însă a fost cota de piață a nerezidenților în totalul tranzacțiilor de la BVB, procentul achizițiilor nerezidenților în totalul tranzacțiilor de la BVB fiind cuprins, de-a lungul timpului, între 23,2% (valoare înregistrată în anul 2009) și 58,4% (valoare înregistrată în anul 2001).
Totuși, relevanța celor doi ani pentru a trage o concluzie în ceea ce privește atractivitatea companiilor listate românești din perspectiva investitorilor nerezidenți nu este chiar atât de mare.
Valoarea tranzacțiilor în anul 2001 reprezintă doar 14% din valoarea tranzacțiilor realizate în anul 2009, iar anul 2008 a fost anul crizei financiare globale, ce a cuprins momente extrem de dificile pentru piețele financiare.
Așadar, interesul nerezidenților nu se poate traduce prin lipsa de atractivitate a companiilor românești listate. Dacă valoarea tranzacțiilor a crescut în ultimii ani însă, atât din cauza creșterii prețurilor acțiunilor, cât și a vitezei de rotație a acestora, un singur lucru a rămas relativ constant: oferta de companii listate. Putem explica astfel scăderea cotei deținute de nerezidenți în totalul tranzacțiilor BVB prin oferta de emitenți în stagnare de la BVB.
Această explicație nu mai are nevoie de nicio demonstrație suplimentară, mai ales că investițiile nerezidenților sunt, în cea mai mare parte, plasamente pe termen mediu și lung. Investitorii străini au intrat pe bursă, au inițiat și format portofolii până la începutul anilor 2000 – vizibil în cota de piață de peste 50% în totalul tranzacțiilor în anii 2000 și 2001 –, au tranzacționat și acumulat treptat acțiuni pe termen mediu și lung, însă și-au scăzut din cota tranzacțiilor în timp, în bună parte datorită faptului că, pe lângă oportunitățile prezente pe bursă la începutul anilor 2000, în timp s-au adăugat foarte puține alte alternative.
Trebuie subliniat un aspect foarte important: în medie, doar 1,8% din cheltuielile generale ale unei familii din România reprezintă cheltuieli pentru investiții, care cuprind cheltuieli cu achiziții și construcții de locuințe, terenuri, echipamente, acțiuni etc. Din păcate, nu există o statistică mai detaliată, care să evidențieze separat investițiile în acțiuni, însă cu siguranță prin prezentarea acestui procent am atins un punct sensibil, și anume valoarea infimă a investițiilor populației în acțiuni.
Avem următoarele statistici de la instituții (BNR și INS): conform raportărilor BNR și ale Fondului de garantare a depozitelor, la finalul lunii iunie 2010 depozitele populației (total, în lei și valută) aveau o valoare de 102,5 miliarde de lei; numărul total al deponenților era de aproximativ 16,5 milioane, iar valoarea medie a depozitelor de circa 6.200 de lei pe deponent.
Conform INS, la finalul lunii iunie anul curent bugetul lunar al unei familii din România era de 2.337 de lei (includ venituri din dobânzi și dividende), respectiv de 806 lei pe persoană, din care 87,5% reprezintă cheltuieli generale, 3,41% credite atrase, depozite ajunse la scadență sau retrase de la bănci, alte împrumuturi, mai puțin credite restituite și serviciul creditelor respective, iar restul de 9,08% – sold în numerar sau, în termeni cât se poate de populari, „sume la saltea” la nivelul întregii populații.
Analizând – suma anualizată reprezintă mai mult o estimare a acestor „sume la saltea” –, aceste sume rămase la dispoziția populației sunt de 18,8 miliarde de lei. Această sumă poate fi relativ confirmată și printr-o analiză plecând de la salariul lunar mediu net.
În România există un număr de 9,48 milioane de angajați, salariul mediu net fiind de 1.422 lei în iunie 2010. Anualizat,
5% din salariile nete încasate într-un an de români reprezintă 8,1 miliarde de lei, iar 10% reprezintă 16,19 miliarde de lei.
Interesantă este și evoluția pe ultimul an a depozitelor populației în comparație cu creditele atrase. Astfel, dacă soldul creditelor persoanelor fizice din România a crescut cu 4,7 miliarde de lei, soldul depozitelor a crescut cu 9,4 miliarde de lei, ceea ce spune că în perioada de recesiune, când anticipațiile populației privind veniturile ce pot fi încasate în perioada următoare s-au transformat în unele pesimiste, a crescut apetitul pentru economisire. Se poate spune că în ultimul an de zile populația a creditat băncile cu o sumă de 4,7 miliarde de lei.
Se pare că și într-un context economic intern instabil, într-o țară în care salariul mediu pe economie este unul foarte redus în comparație cu alte țări dezvoltate sau chiar emergente, pe principiul consumăm de cât dispunem, chiar dacă într-un procent mic din veniturile obținute, populația din România găsește totuși resurse financiare pentru a economisi sau, în termeni cât se poate de populari, pentru „a pune bani la saltea”.
Până la urmă, oricât de mare și apăsătoare ar fi sărăcia, oamenii din România au nevoie de economii bine puse pentru educația copiilor, atunci când va fi cazul, construcția unei case sau a unei anexe, achiziția unei locuințe, reparația sau îmbunătățirea condițiilor într-o locuință, economii pentru neprevăzut și zile negre etc.
Ce este trist însă pentru toată lumea este faptul că aceste economii nu sunt folosite într-un mod eficient pe principiul diversificării și fructificării acestora, majoritatea economiilor ajungând doar în depozite sau „la saltea”. În prezent, pe piața reglementată a BVB sunt listate 72 de companii, cu doar șapte companii mai mult decât erau listate în anul 2001.
La finalul lunii iulie 2010, creditele acordate companiilor nefinanciare (în lei și în valută) erau de 101,5 miliarde de lei. Dacă 10% din aceste credite (10,15 miliarde de lei) ar fi fost finanțări prin bursă și ținând cont de un _free-float_ mediu de 20% pentru companiile care au nevoie de finanțare, atunci capitalizarea bursieră a BVB – în acest moment, exceptând Erste Bank și cele cinci SIF-uri, valoarea _free-float_ -ului la BVB reprezintă 15% din capitalizarea bursei – ar putea crește cu 50,78 miliarde de lei, adică cu mai mult de 100% față de cât este în prezent. Acesta este un calcul extrem de simplist, însă scoate în evidență un aspect care mie mi se pare interesant: există un potențial uriaș de creștere pentru bursa românească ca dimensiune, cu condiția ca aceasta să iasă din cercul vicios cerere – ofertă de instrumente financiare în care se află.
Finanțarea companiilor folosind piața de capital, ce are loc în moneda locală, ar reprezenta o alternativă finanțărilor în valută, controversate pentru riscul valutar pe care acestea le presupun. Prin ofertele publice inițiale, banii rezultați din vânzarea acțiunilor intră în companie, fiind folosiți pentru majorarea capitalului social și dezvoltarea afacerilor.
Companiile pot folosi piața de capital și după listare, prin majorări de capital social. Costul finanțării pe piața de capital este unul mult mai scăzut și aduce notorietate companiei care se listează. Costurile finanțării prin piața de capital în România sunt sub 5% din suma în lei atrasă, însă acestea pot fi compensate prin beneficiile creșterii vizibilității prin apariții în media și, implicit, prin creșterea interesului pentru companie al celor care investesc efectiv pe bursă.
Costurile finanțării prin majorări de capital social sunt sub 1% din suma atrasă de pe bursă. Creditele acordate până acum companiilor nefinanciare au avut loc la o rată medie a dobânzii de circa 12% pe an, conform raportărilor BNR. Așadar, diferențele sunt enorme.
## Concluzii:
Avem destul de des obiceiul să ne uităm la țările vecine și să ne întrebăm de ce acolo se poate. Pentru că majoritatea țărilor din jur își folosesc într-un mod eficient resursele financiare, inclusiv folosind la turație maximă – sau cel puțin mult mai mare decât în cazul României – piața de capital ca instrument eficient de plasare a banilor. Banii nefolosiți sau folosiți într-un mod simplist, ineficient, nu vor aduce decât o bunăstare marginală.
Prin existența unei piețe de capital dezvoltate, toată lumea poate avea de câștigat:
– plasarea resurselor financiare se va face într-un mod mult mai eficient de la deținători la cei care au nevoie de finanțare;
– prin deschiderea mai multor companii la bursă vom atrage mai multe investiții străine;
– piața de capital poate face concurență produselor bancare (pentru menținerea clienților, băncile ar trebui să scadă costurile implicate de credite și să crească atractivitatea produselor de economisire). Putem spune că sistemul bancar deține monopol în România, fapt neîntâlnit în economiile dezvoltate sau care aspiră la aceasta încadrare, alternativa fiind trecerea la o economie de piață reală în sistemul financiar local, prin susținerea pieței de capital și redimensionarea la valori normale a acesteia.
Dacă până acum s-a acordat o atenție mai mică importanței pieței de capital, pentru că economia românească mergea, practic, de la sine, înregistrând rate de creștere spectaculoase, recesiunea curentă ne arată că nu dispunem de mecanisme financiare eficiente scoaterii țării din impasul în care se află.
Dacă bursa funcționa la capacitate normală, statul putea atrage mult mai ușor bani de pe bursă prin emisiuni de titluri de stat la costuri mai atractive – aflate în concurență cu dobânzile oferite de bănci –, prin oferte publice inițiale pentru companiile aflate în portofoliu sau vânzări de pachete suplimentare pentru companiile de stat deja listate. În plus, companiile private puteau atrage finanțări atât pentru activitatea curentă, cât și pentru investiții la costuri mult mai mici, așa cum au fost prezentate mai sus în acest material.
O problemă importantă a administratorilor companiilor locale este, în acest moment, accesul la credite, din cauza dobânzilor mari practicate de bănci în condițiile diminuării marjelor de profit. Mai mult, finanțarea de pe piața de capital se face în lei, neimplicând din partea celor care atrag finanțare niciun risc valutar. Știm cu toții ce urât a fost ultimul trimestru al anului 2008, când cursul local s-a depreciat brusc, crescând costurile de finanțare a companiilor și soldul creditelor în valută.
Din păcate, aceste lucruri nu se pot schimba brusc, pentru că piața de capital poate câștiga în dimensiune în timp, atât prin formarea unei clase de emitenți reprezentative pentru economie și înmulțirea numărului de instrumente financiare disponibile, cât și ca număr de investitori, care, la fel, poate crește în timp.
Listarea Fondului „Proprietatea” și conștientizarea importanței pieței de capital ca mecanism și instrument financiar benefic pentru economie reprezintă primii pași în vederea dezvoltării și creșterii anvergurii bursei locale.
Rămâne de văzut cât de mult va profita statul de contextul unic al listării Fondului la bursă, context în care România poate atrage atenția mai multor investitori nerezidenți și își va lista la bursă din companiile pe care le deține în acest moment în portofoliu. Listarea Fondului și listarea treptată a companiilor de stat pot duce la formarea unei clase de investitori cuprinzătoare pe piața de capital din România, pot atrage la bursă și alți investitori rezidenți și pot forma astfel un loc propice listării altor companii private românești.
Rămâne de văzut dacă acest lucru se va întâmpla și rămâne de văzut dacă există într-adevăr voința să devenim o economie mai puternică, în spatele căreia să se afle mecanisme financiare avansate de susținere și reglare a acesteia. Am demonstrat până acum că potențial există.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.