Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 iunie 2013
procedural
Ionel Daniel Butunoi
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 37
Discurs
Declarația politică este intitulată „Consecințele incapacității de plată a creditelor”.
Stimați colegi,
## Doamnelor și domnilor,
Înrăutățirea situației economice pe plan extern a generat nenumărate probleme pentru cei care au contractat credite în perioada de creștere economică a piețelor imobiliare. Astfel, unele persoane au intrat în incapacitate de plată, ceea ce a influențat majorarea soldului creditelor neperformante. Cred că nu sunt singurul parlamentar care a fost sesizat cu probleme asemănătoare.
Știm cu toții că băncile au luat măsuri în ceea ce privește rezolvarea acestei probleme, propunând ca o variantă creditele de refinanțare, dar acest lucru înseamnă însă un cost în plus, percepându-se comision anual suplimentar de către bancă, ceea ce este în defavoarea titularului creditului.
La momentul actual, sunt foarte multe persoane care se tem de pierderea locurilor de muncă, de șomaj sau de deces, care sunt afectate de măsura evacuării, care, în scurt timp, vor ajunge să fie asistați social.
Falimentul personal al celor care au contractat credite imobiliare se definitivează atunci când titularii creditelor sunt nevoiți să evacueze imobilele unde locuiesc, ca urmare a hotărârilor de executare silită.
Trebuie să fim conștienți că această măsură a evacuării conduce la scăderea prețurilor locuințelor, ceea ce e și în defavoarea creditorilor, băncilor, firmelor de utilități sau firmelor de recuperare, întrucât datoriile vor fi recuperate doar parțial, prin valorificarea locuințelor recuperate în contul datoriilor.
## Stimați colegi,
Trebuie să ne gândim împreună la o soluție care presupune luarea unor măsuri de protecție atât a debitorului, cât și a creditorului.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.