Gheorghe David

Declarația politică este intitulată „Practica – important aspect privind calitatea actului educațional”.

Un alt aspect care, privit mai îndeaproape, ține tot de calitatea actului educațional este cel al practicii pe care un elev/student trebuie să o facă într-o unitate economică, de asistență socială, de învățământ, de administrație etc.

Deși această cerință este stabilită prin programa școlară, îndeplinirea ei se rezumă, de cele mai multe ori, la prezentarea de adeverințe obținute pe bază de... relații. Neajunsul ar putea fi corectat prin adoptarea unui act normativ prin care o societate comercială/instituție acceptă – pe baze contractuale, cu obligații și răspunderi precis stabilite și reciproc acceptate – să primească anual pentru practică un anumit număr de elevi sau studenți.

În urmă cu două decenii, principalele instrumente de lucru ale dascălului în săvârșirea actului educațional – în afara manualului – erau tabla și creta, iar ale elevului, creionul/pixul, caietele de notițe și caietele de teme. Intrarea masivă a tehnicilor informaționale la toate nivelurile de învățământ și însușirea rapidă de către elevi a deprinderilor de a le folosi – este cunoscută receptivitatea caracteristică vârstelor copilăriei, mult superioară maturilor – au consecințe nebănuite în procesul de formare profesională, socială, morală etc. a viitorului adult.

Este, consider eu, un aspect insuficient studiat din punct de vedere psihopedagogic.

Cu mai bine de 30 de ani în urmă, într-una dintre scrierile sale consacrate predicțiilor asupra viitorului, Mircea Malița vorbea despre copilul și adolescentul secolului al XXI-lea, care nu va mai fi obligat să știe pe de rost tabla înmulțirii, formule matematice simple, să știe ce înălțime are Everestul etc., pentru simplul motiv că le va putea afla printr-un click pe calculator. Spațiul de memorie degrevat de aceste obligații va fi ocupat de informații mult mai utile creativității.

Până una-alta, la noi, și nu numai, aprecierea pregătirii se face preponderent prin notarea volumului de cunoștințe, și nu a felului în care elevul/studentul și-a format deprinderile de a le folosi creativ.

Înclin să cred că, la nivelul învățământului, nu am ajuns încă să inducem în rândul copiilor percepția calității de partener a tehnicii informaționale, alături de dascăli, părinți, societate.

12 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA a II-a, Nr. 113/1.X.2009