Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 martie 2015
Declarații politice · adoptat
Eugen Durbacă
Discurs
Declarația politică este intitulată „Realizarea unui transport modern în municipiul Galați”.
Domnilor colegi,
Pentru a se dezvolta o strategie de transport în municipiul Galați, aceasta trebuie să urmărească în permanență îmbunătățirea calității vieții prin realizarea unui transport modern, care să fie sustenabil din punct de vedere atât economic, cât și social.
Astfel, se impune restructurarea și modernizarea activității de transport public local de călători. Consider că activitatea de transport public local, ca să fie eficientă, trebuie să se efectueze cu mijloace de transport nepoluante (troleibuze, tramvaie, autobuze electrice) și care să satisfacă cerințele călătorilor și să asigure accesul facil al tuturor călătorilor către zonele de interes din Galați, și nu numai.
Prin urmare, este necesară îmbunătățirea calității infrastructurii la nivelul Galațiului prin lucrări de reabilitare și prin investiții majore în transportul urban local de călători, precum:
a) achiziționare de noi mijloace de transport, nepoluante (troleibuze, tramvaie, autobuze electrice), care ar asigura un confort sporit al călătoriei, lejer, siguranță și ritmicitate îmbunătățită a circulației;
- b) reabilitare rețea fir contact troleibuze;
- c) reabilitare magistrale de transport tramvaie;
- d) implementare sistem inteligent de transport, cu
- subsisteme precum:
– sistemul de planificare rute și servicii, cu instrumente grafice și integrare cu sistemul de gestionare a transporturilor;
- sistemul de gestionare a transportului public;
- sistemul de informare a pasagerilor;
– asigurarea furnizării unei infrastructuri adecvate, inclusiv stații, acoperișuri, terminale și facilitate de întoarcere/ schimbare a direcției.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.