Ionuț Elie Zisu

- Declarația politică este intitulată „Regionalizarea – între

- modele pe hârtie și o șansă la dezvoltare pentru România”. Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,

- Onorată audiență,

Declarația pe care am onoarea să o susțin în fața dumneavoastră reprezintă un punct de vedere favorabil regionalizării României, având drept punct de plecare cele opt regiuni de dezvoltare constituite de Legea nr. 151/1998.

Mai precis, decupajul teritorial pe care autoritatea publică l-a realizat în urmă cu 15 ani reprezintă, cred eu, un model încă viabil la care se poate raporta cu succes actuala strategie de regionalizare a României.

Ca atare, deși salut călduros feluritele planuri, schițe, hărți și propuneri de regionalizare care au asaltat mass-media autohtonă, consider că privirea noastră trebuie să se îndrepte spre ograda proprie, înainte de a ne întreba dacă modelul polonez de regionalizare poate „călători” în țara noastră sau dacă este posibilă la noi o amenajare a teritoriului de tip italian, german sau francez.

Nu este intenția mea să limitez în vreun fel imaginația – uneori debordantă – a celor care inventează modele de regionalizare pentru România, ci doar să articulez un punct de vedere asupra viabilității și utilității regiunilor create de Legea nr. 151/1998.

După cum se știe, regiunile de dezvoltare au fost alcătuite prin cooperarea voluntară a județelor, neavând personalitate juridică și nefiind unități administrativ-teritoriale. Cu toate aceste limitări, aceste zone s-au dovedit esențiale în realizarea politicii de coeziune regională a Uniunii Europene sau, mai clar, în asigurarea accesului țării noastre la anumite fonduri comunitare de dezvoltare, atât în perioada de preaderare, cât și ulterior.

De asemenea, trebuie punctat faptul că cele opt regiuni au dimensiuni apropiate ca număr de locuitori (între 1.959 de mii de persoane – Regiunea Vest și 3.647 de mii de persoane – Regiunea Nord-Est) și, cu excepția Regiunii București–Ilfov, ca suprafață (între 32.034 km[2] – Regiunea Sud-Vest Oltenia și 36.850 km[2] – Regiunea Nord-Est). În consecință, vorbim despre un decupaj judicios și echilibrat al teritoriului, atât din punct de vedere geografic, cât și demografic, aspect esențial pentru cei care văd în regionalizare o miză economică, o șansă la dezvoltare pentru țara noastră. Vă mărturisesc că printre aceștia mă număr și eu.

În egală măsură, trebuie să remarc faptul că diferențele de dezvoltare dintre cele opt zone au rămas, din păcate, foarte mari. Obiectivul de convergență regională nu a fost atins, în condițiile în care disparitățile dintre economiile regionale se mențin.

De exemplu, un indicator important al diferențelor dintre regiuni – produsul intern brut pe cap de locuitor – arată că Regiunea București–Ilfov este peste dublul celei mai prospere zone din România, Banat, care, de asemenea, este de aproape două ori peste Moldova. Spre comparație, în Regiunea București–Ilfov, PIB _per capita_ atinge cifra de 13.213 euro, în timp ce Regiunea Nord-Est are un PIB _per capita_ de numai 3.421 de euro.