Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 octombrie 2009
Declarații politice · adoptat tacit
Cornel Popa
Discurs
Declarația politică este intitulată „Toamna se numără... gafele”.
Stimați colegi,
Știam o vorbă din bătrâni care spunea că toamna se numără bobocii. Iată că noi am ajuns la final de toamnă, dar nu contabilizăm boboci, realizări și motive de bucurie, ci gafe în număr mare și neîmpliniri ale Guvernului, ale președintelui și ale luptei cu criza, dacă putem să spunem așa măsurilor guvernamentale.
Campania de toamnă de anul acesta adună un număr record de ordonanțe neconstituționale, care nu îi fac pe guvernanți nici măcar să roșească. Domnul Boc face, în continuare, turul de onoare al televiziunilor, în calitatea sa interimară, în loc să repare cumva greșelile făcute. Poate că Domnia Sa își va găsi un post de consilier la Cotroceni, pe probleme constituționale, acolo unde Constituția este citită și înțeleasă în cheia proprie a președintelui.
Recolta de toamnă continuă cu o premieră și în activitatea Parlamentului: nicicând nu a fost această instituție fundamentală a țării atât de batjocorită.
Situația ingrată în care au fost puși colegii deputați, de a fi sfidați pur și simplu de miniștrii Cabinetului Boc, este, într-adevăr, o culme a lipsei de bun-simț.
Nici nu mă mir, de fapt, că am ajuns aici. Politica dâmbovițeană a devenit, încet, o arenă în care se luptă politicieni-jucător și combatanții acestora. La acest stadiu suntem astăzi, după ani de provocări la care Călin PopescuTăriceanu nu a răspuns, la care Partidul Național Liberal a preferat să nu dea satisfacție. Însă se pare că decența nu a putut face față valului de politică murdară pe care călătorește nestingherit șeful statului. Și, astfel, s-a trecut la o altă etapă: răspunsul cu aceeași monedă, dar cred, uneori, că pierdem din vedere limitele și încălcăm flagrant regulile elementare de bun-simț.
Cred că acest lucru îl simt românii, alegătorii care vor sancționa pe 22 noiembrie comportamentul deviant al unor candidați. Bunul-simț este mai mult decât un slogan în această campanie electorală, este o necesitate. Am ajuns deja prea departe cu exagerările de tot felul și cu lupta politică.
Suntem la câteva zile distanță de startul oficial al campaniei și știu că în perioada următoare subiectul va fi pe buzele tuturor. De aceea, îmi exprim deschiderea către a face oamenii să înțeleagă ce votează, cum votează, pe cine votează. Voi face acest lucru luând la pas județul meu, Bihorul, așa cum fac, de altfel, în fiecare săptămână, însă acum vom vorbi despre România de peste cinci ani. Cred că de aici trebuie să plecăm cu discuțiile: unde am vrea să fim, ca națiune, peste cinci ani. Și, după ce conturăm portretul României de atunci, vom ști cine va fi președintele care poate să împlinească dorința noastră.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .