Octavian Liviu Bumbu

Declarația politică se intitulează „Constituția din 1923 – model de democrație”.

Se vor împlini, la 28 martie, 92 de ani de la adoptarea Constituției de la 1923, actul legislativ care a conferit statului român și regimului politic de atunci un caracter democratic și o organizare național-statală unitară, reprezentând fundamentul juridic al întregii vieți politice și social-economice a țării până în februarie 1938. Constituția din 1923 a fost apreciată la vremea sa ca fiind una dintre cele mai democratice legi fundamentale din Europa.

La 26 martie 1923, Adunarea Deputaților, cu 262 de voturi pentru, 9 abțineri și 8 voturi contra, și Senatul, cu 137 de voturi pentru, 3 abțineri și două voturi contra, au adoptat noua Constituție, promulgată două zile mai târziu printr-un decret semnat de Regele Ferdinand.

Noua lege fundamentală a țării, adaptată la realitățile postbelice, în spiritul adunărilor plebiscitare de la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia, stabilește că „Regatul României este un stat național, unitar și indivizibil”. Ca formă de guvernământ, România este proclamată monarhie constituțională.

Constituția stipula de la început că România este stat național, unitar și indivizibil, al cărei teritoriu este inalienabil. Se instituia votul universal, egal, direct, obligatoriu și secret. Militarii și femeile, ca în toate țările europene din acea vreme, nu puteau să-și exprime o opțiune politică în fața urnelor. Constituția din 1923 consacra ferm principiul separației puterilor în stat, independente una de alta, existând posibilitatea să se limiteze reciproc în atribuții.

Activitatea legislativă urma să fie exercitată de rege și reprezentanța națională, adică de Parlament, cea executivă de rege și Guvern, iar cea judiciară numai de către instanțele judecătorești. Legea fundamentală exprima foarte precis prerogativele suveranului și condițiile succesiunii la tron.

Constituția prevedea un Parlament bicameral, din care Camera Deputaților se alegea prin vot universal, iar Senatul era compus din membri aleși din diferite grupări (Camera de Comerț, cadrele didactice etc.) și din senatori de drept: reprezentanți ai cultelor, președintele Academiei Române, foști președinți ai fiecărei Camere legislative, foști senatori și deputați care fuseseră aleși cel puțin în 10 sesiuni, foști miniștri care au deținut cel puțin șase ani fotoliul ministerial, foști președinți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție și alți demnitari.

Constituția din 1923 a funcționat în perfectă ordine până în februarie 1938, când Regele Carol al II-lea a inițiat o Constituție nouă, care întărea puterea regală și limita libertățile democratice.

În principiu, aceasta a fost valabilă până în 1947, deși după abdicarea regelui s-au aplicat cutume în afara Legii

fundamentale, iar după 23 august 1944 a fost parțial amendată și revizuită în 1946.

Abandonată definitiv odată cu abdicarea forțată a Regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, Constituția a fost înlocuită ulterior cu una după modelul sovietic.