Darius Bogdan Vâlcov

Declarația politică se intitulează „Nu putem fi competitivi dacă nu investim în cercetare și inovare!”.

În noianul de știri și evenimente care se prăvălesc zi de zi asupra vieților noastre, rareori desprindem câte un crâmpei luminos care să ne bucure o clipă că suntem parte a unei societăți sănătoase, care se îndreaptă către o direcție bună, cu un viitor previzibil și pozitiv.

În general, ne raportăm la astfel de stări atunci când copiii noștri se întorc cu medalii de la olimpiadele internaționale sau când la saloanele de inventică sunt premiate idei sau creații ale unor cercetători români. Însă, din păcate, aceste succese în planul minții, al cercetării, al spargerii unor bariere sunt, din 1989 încoace, doar rodul unor preocupări de grup sau, și mai rău pentru societatea în care trăim, ale unor inițiative solitare.

Treptat, pe fondul restructurării sălbatice și, uneori, iresponsabile a capacităților industriale din România, aproape toate entitățile de cercetare și inovare care funcționau în coordonare cu aceste capacități au dispărut și, odată cu ele, în cele mai multe cazuri, toți acei oameni deosebiți și dedicați studiului permanent: cercetătorii.

România a pierdut în ultimii 20 de ani peste 30 de mii de cercetători. Iar dacă vorbim mereu și nu găsim soluții pentru oprirea valului migrator al medicilor români, despre cum a plecat și pleacă în continuare floarea minții românești, vorbim prea puțin sau deloc. De aceea s-a ajuns ca în Silicon Valley a treia limbă vorbită să fie româna. Poate o fi și acesta un motiv de mândrie, dar pentru un politician tânăr este un motiv de tristețe și dezamăgire. Pentru că și la nivel instituțional, parlamentar sau guvernamental se poate deschide o discuție serioasă despre valorificarea acestui potențial uriaș pe care românii îl au din perspectiva curiozității și inovației științifice.

Și exemplele noastre din istorie mă îndreptățesc să cred în aceste lucruri. Iar proiectul extraordinar de la Măgurele, care pare o minune după 20 de ani de declin continuu al

cercetării românești, arată că ușor-ușor, cu un dialog mai susținut pe această temă, lucrurile pot căpăta un început și mai ales o perspectivă. România va avea la Măgurele poate cel mai mare laser din lume și se estimează că, anual, vor veni aici să lucreze și să cerceteze peste 1.000 de specialiști de pe mapamond.

Nu este lucru puțin, dar nici extraordinar nu va fi dacă nu vom profita de această oportunitate pentru a elabora un plan bine definit, căruia să-i alocăm fondurile necesare în următorii ani. Pentru că, stimați colegi, nu putem fi competitivi și parte integrantă a Europei moderne dacă nu investim în cercetare și inovare.

Vă mulțumesc.