Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 aprilie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Sorin Constantin Lazăr
Dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea și
Discurs
Declarația politică se intitulează „Prea mulți copii singuri! 12.000 de copii!”.
Acesta este numărul elevilor ieșeni care au părinții plecați la muncă în străinătate. Ei reprezintă aproape 10% din numărul total al elevilor din Iași. Aproape jumătate dintre ei sunt lipsiți de afecțiunea mamei și rămân, în cel mai bun caz, în grija tatălui sau a altor rude mai mult sau mai puțin apropiate. Uneori însă, ei rămân singuri, pur și simplu! De aceea, nu trebuie să ne mai mirăm că o mare parte dintre acești copii întâmpină o mulțime de probleme. Psihologii atrag atenția că absența părinților îi poate face pe copii să se retragă în sine sau, dimpotrivă, să se complacă într-un anturaj nepotrivit, să absenteze de la școală și, în cele din urmă, chiar să adopte un comportament asocial. Ei pot deveni agresivi și tot mai greu de integrat în societate.
În ultimii ani, în școlile din Iași, mai ales cele din mediul rural, au fost consemnate astfel de cazuri. Din păcate, unii copii au ajuns chiar la centrele de plasament din județ, în timp ce alții au avut mari necazuri cu justiția. Se observă, de asemenea, și o vizibilă creștere a abandonului școlar, de la 0,73% în 2008, la 0,95% în 2009, cu tendință de creștere și în 2010.
## Ce e de făcut?
Cum pare tot mai hazardat de a cere Cabinetului Boc să asigure condiții decente de viață și de muncă românilor, pentru ca aceștia să nu mai plece din țară, ne vedem în situația de a solicita măcar ceva mai multă atenție din partea autorităților în legătură cu acești copii singuri.
Din păcate, sunt tot mai puțini bani alocați școlii și, prin urmare, și consilierii acestor copii cu probleme. Consecințele acestui dezinteres pot fi devastatoare.
Vorbim tot mai des de noua lege a educației, dar vorbim tot mai puțin de educația în sine, iar rezultatele se văd mai ales pe stradă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.