Vasile Pușcaș

Declarație politică „Agenda politică românească și construcția europeană”

## Doamnelor și domnilor,

În ultimele zile am fost martorii unor evenimente de primă importanță pentru construcția europeană și, în egală măsură, pentru viitorul nostru în calitate de comunitate națională devenită parte în acest proces.

Consiliul European, desfășurat la finele săptămânii trecute, și-a propus reluarea procesului de edificare a Uniunii Europene în deplina accepțiune a termenului, inclusiv în ceea ce privește identitatea sa politică și instituțională.

Președinția germană a Uniunii și-a asumat această provocare istorică încă la începutul mandatului și i-a dat un impuls prin Declarația de la Berlin. Pledoaria sa pentru o Europă a valorilor comune, a solidarității cetățenilor în efortul de a elimina discriminările de orice fel și de a combate terorismul și excluziunea socială vizau reactivarea dimensiunii civice a ideii europene, socotită de largi categorii socioculturale drept domeniul de competență al unei birocrații insensibile la interesele particulare. Negocierile inițiate de oficiali ai Guvernului german, duse cu o consecvență demnă de luat în considerare și de actorii politici de la noi, au vizat lichidarea urmărilor eșecului înregistrat de ratificarea Tratatului constituțional, cu ocazia respingerii sale la consultările populare organizate în Franța și Olanda.

Substanța controverselor care divizează statele comunitare nu constă numai în disputa tradițională dintre cei care doresc o Europă federală și adepții unei Europe a suveranităților statale. De această dată, negocierile au încadrat aspecte mai concrete, ce țin de funcționarea mecanismelor instituționale europene presupuse de viitorul tratat.

De o mare importanță s-a dovedit a fi problema repartiției voturilor în Consiliul European și cea a majorității cu care se vor lua deciziile. Asistăm, încă o dată în istoria Europei, la dificultățile presupuse de edificarea oricărui proiect de integrare în contact cu interesele și suspiciunile naționale, socotite mult prea curând căzute în desuetudine. Trebuie să admitem că solidaritatea construită pe interesele economice și conexiunile create de globalizare nu sunt suficiente pentru a aplatiza antagonismele istorice, precum cele dintre polonezi și germani, sau particularismul britanic. Asemenea stări de spirit vin să susțină interese așa-zis pragmatice, aflate în sfera puterii de influență a deciziilor comunitare. Compromisul spre care se tinde și care, în esență, presupune abandonarea conceptului de Constituție și unele limitări ale atribuțiilor instituțiilor centrale în ceea ce privește politica externă încearcă salvarea a cât mai mult din substanța vechiului Tratat constituțional. Aceasta era soluția de la această dată pentru transformarea Europei dintr-o piață comună într-un jucător competitiv în planul relațiilor internaționale, o soluție acceptată de toți, dând o nouă șansă să se asigure aprofundarea integrării europene, deodată cu mersul mai departe în aplicarea politicilor europene.