Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 octombrie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Mugurel Surupăceanu
Discurs
Declarație politică: „Băsescu – anticonstituționalul”.
Traian Băsescu a dovedit o dată în plus că nu poate fi un președinte corect și imparțial, că va apăra mereu interesele PD-L, în defavoarea legii și a interesului național. Este grăitor faptul că, la nici nouă ore după revocarea ministrului Dan Nica, toate ministerele PSD au fost preluate de către PD-L. În acest fel, președintele nu a făcut decât să croiască drum unui Executiv ilegal, care să-i asigure protecție și sprijin la alegerile prezidențiale. Prin numirea unui ministru interimar la Interne și, implicit, pentru funcția de vicepremier, Băsescu a încălcat alineatele (3) și (4) ale articolului 107 din Constituție, articol ce prevede numirea interimarului în „situațiile prevăzute în articolul 106, cu excepția revocării”. În concluzie, numirea unui ministru interimar după revocare trebuia să aibă aprobarea Parlamentului, conform articolului 85, alineatele (2) și (3), lucru care nu s-a întâmplat. Iată cu câtă ușurință președintele Traian Băsescu încalcă Constituția României și principiile democratice ale statului de drept. Drept urmare, în opinia mea, ar fi bine ca PSD să întrerupă orice relație instituțională cu președintele Traian Băsescu până când acesta va lua decizia să citească, să respecte și să-și însușească spiritul și litera legii fundamentale a statului de drept, Constituția României.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.