Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 octombrie 2009
chamber officer · Trimis la votul final
Neculai Rățoi
Dezbaterea Proiectului de hotărâre pentru alegerea unui vicepreședinte al Camerei Deputaților
Discurs
Declarație politică: „Băsescu și Boc: minciuni portocalii”. De aproape 5 ani de zile Traian Băsescu creează scandal și minciuni, dezinformare și intrigi. Aflat în plină campanie electorală, președintele Băsescu recurge la vechile sale tertipuri pentru a câștiga votul românilor. Traian Băsescu a semnat joia trecută decretul care prevede organizarea unui referendum prin care cetățenilor li se cere să se pronunțe asupra parlamentului unicameral și asupra reducerii numărului de parlamentari la cel mult 300. Nu mai departe de
noiembrie 2007, Traian Băsescu organiza referendum pentru parlamentul uninominal, odată cu alegerile europarlamentare.
Știm cu toții că percepția românilor asupra Legislativului românesc este una dintre cele mai proaste, iar președintele Băsescu nu a făcut decât să adâncească sentimentul de frustrare la nivelul populației prin atacarea violentă a Parlamentului în ultimii cinci ani. Alegerea zilei de 22 noiembrie ca zi pentru desfășurarea referendumului arată clar care sunt intențiile președintelui. Traian Băsescu face un joc cu caracter pur electoral. Acest lucru este demonstrat de inițiativele trecute ale președintelui, dar și de poziția pe care Băsescu și-o asumă, poziție care vine în contradicție cu prevederile Uniunii Europene privind regionalizarea. Acestea din urmă presupun, în cazul unei țări de mărimea și cu populația României, parlament bicameral, iar lipsa de aderare la principiul regionalizării înseamnă fonduri europene pierdute. Dar guvernarea democrat-liberală este expertă la pierderea fondurilor europene.
Ca întotdeauna, Băsescu face din Parlament inamicul său numărul unu, căci, așa cum am văzut cu toții în ultimii ani, președintele nu poate acționa fără scandal. Amenință cu dizolvarea actualului Legislativ, fără a lua în calcul posibilitatea de a pierde la aceste alegeri. Dar sunt convins că cetățenii acestei țări îl vor sancționa pe Băsescu mai dur ca niciodată pentru că s-au săturat de ceartă, de scandal, de minciuni, de golăneli, s-au săturat să audă cât de bine o duc cei apropiați președintelui, când ei trăiesc din ce în ce mai prost, iar în plus, au văzut ce a realizat Traian Băsescu în calitate de ministru al transporturilor, primar sau președinte: nimic. Nu se poate ca un astfel de om să conducă România în continuare, prin jocuri murdare de culise și manipulare.
Aș vrea să atrag atenția asupra faptului că, în orice țară democratică, înaintea lansării unui referendum se face o campanie de informare a populației. Însă președintele în exercițiu consideră că va explica în perioada campaniei electorale de ce românii trebuie să spună „da” la întrebările pe care le-a lansat. În campania electorală, pe banii românilor, președintele se va folosi de acest pretext pentru a-și proteja resursele financiare proprii. Țara e împânzită deja cu panouri prin care Băsescu, zâmbitor, invită populația să sancționeze parlamentarii. Emil Boc, fidelul executant al lui Băsescu, spunea că economisește peste 30 milioane euro organizând referendumul în același timp cu prezidențialele. Banii de pe referendum sunt banii românilor, ai țării, care vor fi aruncați degeaba, pentru un moft și un joc de imagine al președintelui în exercițiu. Același Boc afirma că poporul își exprimă vocea prin Parlament și prin referendum.