Eduard Raul Hellvig

Declarație politică: „Considerente cu privire la necesitatea eficientizării actului medical în spitale”

În declarația mea politică de astăzi doresc să abordez o situație cu care se confruntă pacienții și medicii din unitățile sanitare clinice nu numai din județul Bihor, ci și din România.

Potrivit prevederilor documentelor europene din domeniul sănătății, precum „Împreună pentru sănătate – Programul de Sănătate 2008 – 2013”, sau ale celor românești, precum „Contractul-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2008” sau „Planul strategic al Ministerului Sănătății Publice pentru perioada 2008–2010”, este recunoscut atât dreptul la autodeterminare al persoanelor în ceea ce privește sănătatea lor sau accesul la o îngrijire de bună calitate, cât și faptul că asiguratul are dreptul de a-și alege furnizorul de servicii medicale, și acela că un obiectiv prioritar al sistemului românesc de sănătate este eficiența.

Însă, în condițiile în care, în spitalele românești, pacientul care dorește internarea este, de multe ori, îndrumat spre un anumit medic, pe baza criteriului repartiției numărului de paturi pe medic, și nu pe cel al respectării dreptului său de a-și alege medicul, consider că acest sistem nu respectă nici dreptul la liberă alegere al pacientului și nici promovarea unui act medical de calitate și eficient, iar efectele unei astfel de situații au constat fie în existența unor paturi de spital neutilizate, fie în imposibilitatea – din partea unor medici – de a prelua cererile de internare ale unor pacienți.

Din aceste considerente cred că nu se poate vorbi, în România, despre realizarea unui sistem de sănătate durabil, modern și eficient, fără punerea, în mod real, a accentului pe drepturile cetățenilor și ale pacienților sau pe creșterea calității serviciilor medicale, fie că ne referim la dimensiuni precum eficiența, competența echipei medicale sau satisfacția pacientului.

În acest context, atingerea obiectivului unei eficientizări a actului medical și creșterea performanței medicale în spitale presupun atât promovarea principiului flexibilității în utilizarea numărului de paturi disponibile, pe o secție, de către medici, în funcție de solicitările pacienților, cât și salarizarea medicilor în funcție de performanțele lor medicale (numărul de internări, indicele de complexitate a cazului etc.).

Într-o uniune guvernată de principiul liberei circulații a persoanelor și în condițiile existenței unei nemulțumiri a personalului de specialitate român față de nivelul de salarizare, precum și ale unui grad redus de satisfacție profesională, sistemul medical românesc se confruntă cu riscul migrării acestui personal, mai ales a celui înalt calificat și performant, spre alte state europene. Mai mult, creșterea mobilității și pretențiilor pacienților face ca promovarea în cadrul spitalelor românești a unor servicii medicale de înaltă calitate și a unui mediu concurențial să fie imperativă.