Cornel Ghiță

Declarație politică cu tema „Educația pentru toți”

În Declarația de la Salamanca, din 1994, se scria: „Noi credem și declarăm că fiecare copil are dreptul fundamental la educație și fiecărui copil trebuie să i se ofere șansa de a ajunge la un anumit nivel și a se putea păstra la un nivel acceptabil de învățare. [...] Sistemele educaționale ar trebui proiectate și programele educaționale implementate în așa fel încât să țină seama de marea diversitate a copiilor.”

În 1990, la Jomtien, Thailanda, s-a lansat o nouă direcție a politicilor educaționale în lume: „Educația pentru toți!ˮ Acest motto a fost preluat în 1994, la Salamanca, unde „Educația pentru toți” a fost definită ca „acces la educație și calitate a acesteia pentru toți copiii”, obiectiv care presupune asigurarea posibilităților participării la educație a tuturor copiilor, indiferent de cât de diferiți sunt ei și se abat prin modelul personal de dezvoltare de la ceea ce societatea consideră a fi normal.

Dreptul la educație al fiecărei persoane a fost decis încă din 1948, prin Declarația Universală a Drepturilor Omului și apare dezbătut în multe studii de pedagogie.

Un principiu fundamental al reformei învățământului este principiul egalizării șanselor de reușită în învățământ, care vizează crearea condițiilor psihopedagogice necesare pentru valorificarea potențialului fiecărui individ. Astfel, școlile trebuie să includă în procesul de învățământ toți copiii, fie ei cu handicap sau supradotați, copii ai străzii sau copii provenind din alte zone sau grupuri dezavantajate sau marginalizate.

Dreptul fiecărui individ la educație trebuie conștientizat de societate, iar dacă sistemul educațional general nu vine în întâmpinarea necesităților tuturor persoanelor, trebuie avută în vedere educația specială, care se referă la toți acei copii ale căror cerințe sunt generate de incapacități sau dificultăți în a se adapta cerințelor educaționale și sociale ca și cei considerați normali de către societate. Totuși, trebuie să se tindă spre o pregătire a tuturor copiilor în sistemul educațional de masă. Însă, dacă acest lucru nu este posibil, calitatea educației speciale trebuie să reflecte aceleași standarde și ambiții de calitate ca și educația obișnuită și să fie strâns legată de aceasta.

Întreaga activitate din școală trebuie orientată spre formarea personalității elevului în conformitate cu cerințele sociale ale vremii, scopul principal fiind integrarea socială. Dacă conținutul și formele acestei activități nu ar lua în considerare realitatea psihologică a copilului, ar pune în primejdie realizarea scopului propus, afirmarea fiecărui copil ca individualitate.

Fiecare copil are un potențial educativ înnăscut care trebuie doar descoperit și activizat. Totuși, la noi, aceste lucruri nu se fac. La noi, copiii cu dizabilități sunt priviți ca o excepție în școli, nu avem clase specializate și poate nici profesori pentru toate tipurile de dizabilități existente sau dacă există profesori specializați pe o anumită categorie, ei se ocupă de toți copiii cu dizabilități, nu numai de cei pentru care au competența necesară.