Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 februarie 2009
Declarații politice · Trimis la votul final
Ionuț Marian Stroe
Discurs
Declarație politică: „De la «ciocul mic” la «eu decid»!” Modul în care s-au desfășurat ședințele de plen pentru dezbaterea și votarea Legii bugetului de stat pentru acest an a întrecut toate limitele și barierele regulamentelor și legalității. Lucrurile sunt clare și sunt vizibile atât în imaginile televiziunii cu circuit închis, cât și în stenogramele ședințelor. S-au călcat în picioare de către președinții de ședință toate procedurile.
În repetate rânduri, parlamentari ai PNL și UDMR au reclamat lipsa cvorumului și au solicitat apel nominal. De fiecare dată, atât președinții de ședință, ajutați uneori de către exponenți ai PSD, au invocat fel de fel de articole din Regulamentul ședințelor comune pentru a evita constatarea absenteismului masiv și a lipsei de cvorum.
Iată însă ce se întâmpla în ședința de plen, comună, din 10 noiembrie 2004, când, atenție, în dezbatere se afla Legea bugetului de stat pe anul 2005. Ce ne dezvăluie stenograma? După pauza de prânz, la reluarea lucrărilor, la ora 14.00, deci nu era vorba de o nouă ședință, președintele de ședință de atunci, Nicolae Văcăroiu – cred că nu trebuie să mai amintesc din ce partid făcea parte Domnia Sa! –, a solicitat din oficiu apel nominal, pentru verificarea cvorumului. „Stimați colegi, greu, dar am reușit să facem cvorumul de lucru”. Aceasta este declarația de la microfon a domnului Văcăroiu, după ce secretarul de ședință de atunci, Tudor Mohora, a încheiat numărătoarea. Mai mult, după alte două sau trei ore de dezbateri, la solicitarea unui senator PNL, actualmente în PD-L (sic!), este vorba de Nicolae Vlad Popa, s-a mai efectuat un apel nominal și s-a constatat că există cvorum de lucru.
Deci cvorumul de lucru este obligatoriu atunci când se dezbate bugetul în ședință comună și, ori de câte ori se solicită apel nominal, acest lucru se aprobă. Numai că domnii Ioan Oltean și Alexandru Pereș, reprezentanți ai PD-L, nu au ținut cont de aceste proceduri. Este adevărat, în ziua respectivă, domnul Pereș a ieșit absent la ambele apeluri nominale, dar domnul Oltean, la al doilea apel a fost prezent. Dar doi parlamentari care sunt la al cincilea mandat nu pot avea scuza că nu cunosc regulamentele.
Domnul vicepreședinte al Camerei Deputaților Ioan Oltean, când se afla în opoziție, era foarte atent cu derapajele procedurale sau de la legalitate ale celor aflați la putere. În 2003, Domnia Sa acuza PSD că „a uzitat un întreg arsenal de metode și mijloace menite să mâne electoratul spre urne. Dictonul „scopul scuză mijloacele” era cel după care s-au condus, aceste mijloace și metode magice – a se înțelege ilegale.
„Constituția trebuia votată, dar nu oricum, ci doar în condițiile stricte ale legii”. Citatul este extras dintr-o declarație politică a domnului Ioan Oltean de după referendumul pentru aprobarea Constituției din 2003. Deci, la vremea respectivă, domnul Ioan Oltean era extrem de vehement față de încălcările regulamentelor, ale procedurilor și, nu în ultimul rând, ale legilor. Acum, când se află la putere, domnul Oltean are o cu totul altă poziție, iar atunci când i se atrage atenția că există un derapaj de la legalitate, argumentul Domniei Sale este unul ce ține nu de spiritul democrației, ci de cel al autocrației: „Eu decid”.